De primavera…

Cine nu vorbeşte acum despre primăvară?

Vecinul de la chioşcul de ziare din colţ mă înştiinţează că primăvara ne dă târcoale. Îi spun că nu sunt de acord, că a da târcoale înseamnă un fel de pândă, o pândă culpabilă. Ne-ar putea da târcoale lipsurile, vreun pericol, sărăcia…

Primăvara nu ne dă târcoale, primăvara vine pe lumină, vine dimineaţa, vine deschis, vine drag. Va exploda culoarea cu verdele primelor frunze de zambile, mai apoi albul roziu al coroanelor de zarzăr, albul verzui al florilor de  prun, curcubeiele de culori ale lalelelor, smocul alb, roşu sau violet al primulelor. Lumea păsărilor va anima grafica fascinantă a zborurilor de „bun regăsit”. Pisicile maidaneze se vor lăfăi la soare prin vreun colţ de grădină, pe patul de frunze uscate.  Imagini bucolice.

Dar oamenii, oamenii ce fac? În graba lor, mai au puterea să facă diferenţa?

Noi, cei de prin cancelarii,  avem privilegiul unei terapii repetate: vom însoţi şi în această primăvară copiii, tinerii în asaltul lor spre orizont. Ei ne mai pot fi suportul de parcurs, ei ne mai pot salva de „probleme secunde”.

Nu credeţi?


Share

14 martie 2010 de Teodor Ştefănică
Categorii: Articole de fond | 6 comentarii

Comentarii (6)

  1. Bună ziua, “zorzica”,
    nu mai puţin mă bucur când “întâlnesc” persoane care ştiu să facă diferenţa: mulţumesc pentru aprecieri. Te mai aşteptăm la …un taifas.

  2. Buna ziua,

    In primul rand ma bucur nespus de mult sa gasesc blog ce trateaza subiecte culturale. Felicitari dvs. si sotiei dvs., daca am inteles bine, atat de pe site cat si din comentariile parintilor Galatiul este orasul meu natal si -mi va ramane mereu in suflet , chiar daca am foarte multi ani de cand nu mai locuiesc acolo.

    Cat despre tect este numai bun de filosofat intr-o atmosfera prietenoasa cu o cafea gustoasa.

    P.S. Mai vrem texte de acest gen care sa ne duca la introspectia sufletului, gandului, mintii, etc.

  3. Surprinzătoare scormonire în înţelesuri, Dumitrel! Ca de fiecare dată, croşetezi fără model…

  4. Nu sunt de acord ca “drumurile fara obstacole duc catre nicaieri”… eu cred ca drumurile fara obstacole sunt cea mai simpla cale prin care ajungem sa ne redescoperim, sa ne regasim neschimbati, sa ne putem recunoaste la intalnirea cu cei plecati la drum; la capatul drumului fara obstacole sta “oglinda” celui plecat la drum.
    In schimb, drumurile cu obstacole duc catre “celalalt”, cel care imi poarta numele si care imi poate innobila trupul, cel care a reusit sa rezolve obstacolele, cel care a invins dificultatile, cel care a invatat ceva din greutati si provocari, cel care a reusit sa se depaseasca, sa se transforme, sa se adapteze lumii sau sa-si adapteze lumea. Drumurile cu obstacole duc catre o fiinta noua care merita putin mai mult titlul de “om”. Multe drumuri care nu duc catre nicaieri trebuie parcurse de un om pana sa poata fi numit “om”.

    In privinta primaverii, perspectiva mea este influentata de cateva evenimente care se desfasoara cu obstinatie in aceasta perioada a anului. In mediul meu rural, ajuns batran prin neintinerire, aceste prime zile de primavara ofera oportunitatea manifestarii artimice unui fenomen natural si implacabil. Frecventa cu care inceputul primaverii imi rapeste consatenii este dovada ca primavara este mai curand un liman, este un premiu acordat celor ce-au invins, este rasplata celor ce-au reusit, este sansa victoriei la capatul unui destin plin cu incercari. Este atat de coplesitor cand cineva ne paraseste vara, atat de natural cand o face toamna sau iarna, dar atat de frustrant cand nu poate depasi inceputul primaverii. Atat de multi parasesc lumea aceasta in cursul anului, dar, si mai multi in aceste zile ale infrunzirii. Privind astfel, as putea spune ca primavara nu este primul anotimp; anul este asezat crucis, primavara este cel din urma anotimp, cel pentru care merita patimit atat de mult, atat de greu, atat de hibernal. Este rasplata de la capatul drumului, este telul dorit si asteptat. Se ofera doar celor pregatiti o primeasca.

    Acum, crosetand cele doua idei, as putea spune ca “omul” este primavara devenirii noastre. Sa alergam spre omul cu un dram mai bun, cu un dram mai generos, cu un dram mai atent si receptiv la lumea in care traieste. Sa alergam spre omul care ar merita sa traiasca folosindu-ne corpul, spre omul care ar raspunde intr-o masura mai adecvata miracolului existentei noastre. Sa o facem infruntand spaimele si poverile. Sa o facem mai ales atunci cand, din cauza durerii, tristetii sau suferintei, avem impresia ca stagnam. Omul acela ne-ar fi recunoscator pentru ca l-am facut posibil. Precum primavara rasplateste chinul iernii care a trecut atat de greu, dar pe care tocmai am depasit-o.

  5. Excelent spus, Gabi: DRUMURILE FĂFĂ OBSTACOLE NU DUC NICĂIERI. De la această înţelepciune plecând, ne vom construi o ţinută de luptător care învinge. Cine înţelege astea va fi în câştig nu din ceea ce găseşte la capătul drumului, ci din chiar drumul până acolo…

  6. Minunat spus !… Si la mine, primavara a venit pe lumina , dimineata ,deschis si cu mult drag….. In explozia de minuni !!!!…. enumerate de tine , caut un drum?!… Si de voi gasi unul fara obstacole , stiu ca acela nu duce nicaieri ….
    Gabi

Lăsați un comentariu

Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *