RITUAL ŞI REFLECŢII

      Scot aproape la întâmplare cărţi din rafturile bibliotecii. Mă uit câtva timp la fiecare, le răsfoiesc puţin, caut să-mi amintesc, dacă am ce, câte ceva despre fiecare. Ce am citit, ce nu am apucat… Rămân mai mult asupra uneia. O deschid.Tipărită în 1974. Ehe, ani, de-atunci! Ediţia a VII-a revăzută(cartea apăruse în 1958). Aşadar, se “consuma” carte, nu glumă (îmi zic, în trecere, ce să se fi consumat pe-atunci?); şapte ediţii în 16 ani, e lucru de luat în seamă. Editura Eminescu, colecţia BE – Biblioteca Eminescu. O supun şi pe aceasta procedurii ritualice, o răsfoiesc. Inspir cu voluptate aerul pe care foile desprinse în evantai din strânsoarea prietenoasă a mâinii îl pun în mişcare, cu tot cu mirosul de carte de bibliotecă. Brusc, defilarea în evantai se opreşte: o foaie al cărui colţ de jos e îndoit. Cineva se oprise odată cu lectura la pagina 167. Cine oare? După stropul de ojă de pe marginile foilor următoare, se prea poate să nu mă înşel… Să fi întrerupt lectura pentru a se pregăti de dus undeva, sau, poate, de primit pe cineva? Ultima pagină: tiraj 43 209 broşate. Extraordinar. Astăzi, câteva miişoare de exemplare ar fi …aur (vorba lui nea Lică, Dumnezeu să-l ierte!). Preţul nu-l mai pot descifra: e mascat straşnic cu cerneală.

     A, uitasem să spun ce m-a făcut să rămân mai mult asupra acestei cărţi. Am dat pe prima pagină de o dedicaţie: “Un bulgăre de fericire şi un cald <La mulţi ani>”. Semnat : Ionica.

     Cândva, cartea-dar era la preţ!

     Chiar, se apropie martie. Ce-ar fi să…


Share

25 februarie 2011 de Teodor Ştefănică
Categorii: Articole de fond | 5 comentarii

Comentarii (5)

  1. Mihaela,
    Sfârșitul comentariului tău are farmecul, dar și forța unui început de gânduri profunde… Aștept și alte conexiuni cu reflecții ale mele, într-un ritual, spontan început…

  2. Si nu e martie trecut, nici in acest an!Desi tehnologia a avansat incat nu mai e nevoie de atat efort in a rezolva problemele de orice fel, tot mai putini dintre noi citesc.De ce? Nu ne mai face placere sa ne contopim cu povestea?Nu………. multi nu mai stiu sa viseze,nu mai reusesc sa zareasca soarela printre blocuri,gasesc alte si ale modalitati sa isi ocupe timpul ,de cele mai multe ori cu nonvalori,iar cartile raman fara scapare.Si totusi,cunosc cel putin doua doamne care si-ar dori un astfel de cadou ,dar nu l-au primit niciodata…Soarta… Dar cu siguranta si-au cumparat sau au imprumutat ce le-a placut.

  3. Pe langa “dorul” de carte, care e firesc in domeniul in care lucram, dupa Ani “trecuti” peste Ea-cartea, eu m-as intreba cati au rasfoit acea carte sau… ce s-a intamplat cu Ionica… E bine sa nu uitam de persoanele care au insemnat “ceva” candva pentru noi…

  4. Mulţumesc, Mihaela, vă doresc şi eu împliniri de speranţe şi muguri ale altora!

  5. Da, candva cartea oferea multa bucurie. Era modul nostru de a iesi din cotidian… din cenusiul cotidian. Cred ca si acum mai sunt persoane care gasesc bucurie la primirea unei carti. Eu stiu una!

    Martie cu speranta de mai bine va doresc!

Lăsați un comentariu

Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *