SINECDOCA SEZONULUI

 (pro-clasa pregătitoare)

Cine a asistat sau a fost parte într-o discuție despre clasa pregătitoare, și-a putut da seama că nu prea-i dai de capăt. Discuției. Așa s-a întâmplat și pe la posturile de televiziune și a culminat într-una din serile acestea într-o dezbatere tip „Turnul Babel”, în care participanții se cam credeau la închiderea unei campanii de dezbateri electorale, înaintea exprimării votului. Pentru că – nu-i așa?! –  nu mai e nimic de făcut, de săptămâna viitoare începe, orice s-ar crede și s-ar spune. Dar ce se crede? Păi, se crede că e de bine, e de rău, trebuia, nu era cazul, bieții copii, numai părinte să nu le fii, „eu îl retrag”, „îl bag la-ntâia”, „l-am schimbat la altă școală”, în fine, opinii, dar și păreri, după rangul și statutul fiecăruia. Una e să fii administrator, să zicem, și alta e să fii părinte.

Am observat și eu că în discuțiile despre clasa pregătitoare riscăm captivitatea într-un  câmp gravitațional de idei, de tip fractal, în care centrul nu poate fi „prins”, iar  ideile sunt  într-o continuă agregare limitată de propria lor difuzie. Odată ajunși aici, nu-i de mirare că altceva măcar la fel de important prin preajmă nici că mai vedem. Nu, și ne punem în joc toată dăruirea, parcă mai mult să arătăm lumii cât de preocupați suntem, decât să vedem omenește ce e cu adevărat de făcut și să facem, apoi să ne vedem și de atâtea altele.

Cât s-a vorbit despre clasa pregătitoare s-a cam uitat întregul din cauza părții. Când vorbim despre clasa pregătitoare mai are rost să ne gândim și la clasa I, de exemplu? Păi nu tot clasă de debut al școlarității este și clasa I? Nu e tot prima zi de școală și pentru copiii de 6-7 ani, ca și pentru aceștia de 5-6 ani? Sau primii sunt alde „nenea” față de ceilalți și nu se mai pune problema să ne îngrijim anume de primele lor emoții de școlar pentru că, nu-i așa, și-or vedea ei singuri de-ale lor, ei sunt altceva. Toți i-au uitat. Și-atunci, de la vlădică până la opincă, mai ca-n zilele noastre de la ministru până la bonă, prinși în păienjenișul „dilemei” clasei pregătitoare, nu băgăm de seamă că suntem captivii unei …celule dintr-un fagure, vrednică să ne țină blocați în „virtutea” ei…

E adevărat, e o noutate includerea acestui an de educație instituționalizată la nivel școlar, dar nu e nicidecum o noutate educarea instituționalizată a copiilor de această vârstă, care s-ar fi aflat, oricum, la  grădiniță. Nu e ca și cum până în acest an copiii de 5-6 ani făceau o pauză de un an în trecerea lor spre școală, pentru a se odihni după parcursul preșcolar, iar acum s-a inventat clasa pregătitoare care dă frisoane ritmului educațional al generațiilor. Din acest punct de vedere, să nu ne amăgim, nu am inovat mare lucru. A, e foarte bine că în această formulă vor fi cuprinși toți copiii, școlarizarea nemaifiind o problemă facultativă; acesta este saltul, dar să nu ne împăunăm cu mai mult.

Pe de altă parte, pregătirea fizică a școlilor pentru această sarcină a fost, poate mai este într-adevăr o problemă, problemă pentru a cărei bună rezolvare în condițiile date, cei implicați merită o apreciere publică. Tot așa, eforturile instituționale și personale de pregătire ale profesorilor trebuie arătate. Dacă cei din afara școlii pot spune orice despre aceste strădanii, nefiind în context, ar fi de neacceptat o  altfel de evaluare ierarhică, cu coeficientul de corecție firesc al cazurilor izolate.

Așadar, nici chiar când e vorba despre cum îi primește școala pe copiii de clasă pregătitoare nu se cuvine să înlocuim întregul cu partea, să-i uităm pe cei de clasa I, aflați tot la debutul școlarizării, sau să căutăm a ocroti confortul unora dintre elevi cu prețul disconfortului celorlalți.

De aceea, zic, sinecdoca dă bine numai în literatură, la nivel de cuvânt, însă e de rău dacă e ilustrată în fapt omenesc, crezându-se intim, dar ne-cerebral, că partea e totul!


Share

15 septembrie 2012 de Teodor Ștefănică
Categorii: Articole de fond | Etichete: , , , | 2 comentarii

Comentarii (2)

  1. Da, Alina, DASCĂLI pentru toți, deopotrivă!

  2. Dincolo de peretii scolilor si matrialele pe care le avem sau nu ,suntem in primul rand “DASCALI” si daca am uitat pentru o clipa asta nu meritam sa ne fie incredintate spre modelare aceste suflete de ingeri.

Lăsați un comentariu

Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *