SPRE UN PACT EDUCATIV ȘCOALĂ – SOCIETATE

·           …și un „steward” liric: 

Într-un articol anterior, propuneam să ne adunăm forțele spre a convinge societatea că suntem în stare să ne distingem în lume nu doar tăcut și decent prin felul special de muncă pe care o facem, ci și prin forța cuvântului în societate, pentru că dacă „întâi a fost cuvântul” – iar noi trebuie să ne asumăm vocația de a ne folosi de cuvânt – atunci de ce  nu?

Din nefericire de această dată, nu putem evada de sub clopotul lui Gauss și apar din când în când întâmplări care ne afectează profund, înainte de toate în sens autoreflexiv, în sensul unei mâhniri, a unei întristări și amărăciuni. Cazul „blându”- rătăcita și viciata de confuzia între arealul de lux rezidențial prin care se autoidentifica și „fițele” nesăbuite, deșănțate, extravagante prin care se poziționa față de semeni – ar trebui să ne scoată în spațiul public să-l abjurăm, să-l renegăm, să ne lepădăm noi înaintea restului societății de asemenea stări, care, în fond, nu au nicio legătură cu profesia: orice îndeletnicire ar fi avut personajul, ar fi ajuns la aceleași isprăvi. E foarte greu de suportat când ești lovit dintre ai tăi. Dincolo de întristare, prejudiciul de imagine, știrbirea prestigiului, la care cu atâta caznă trudesc sute de mii, produc stricăciuni și transformă vecinătatea noastră cu restul societății într-un hat, într-o fâșie neîngrijită care se vede prima atunci când suntem vizionați. 

·                Oricum, societatea este neprietenoasă cu școala, nu numai în România. La noi, însă, tonul dezbinărilor vine de unde nu te aștepți, iar dezbaterea academică, detașată, rece pe această temă abia pâlpâie, în timp ce bârfa, cleveteala televizată atrag și amețesc chiar și pe cei ce ar avea cu ce să se prezinte pe alte podiumuri de analiză. În alte zone ale Europei, spre care tot jinduim, genericul „școala și societatea” este o problemă amplu și solemn dezbătută, în conexiune cu viitorul societății, cu dezvoltarea și coeziunea ei, cu atât mai mult cu cât traversăm perioada aceasta de profundă criză.

·                În diverse contexte, suntem zgândăriți cu o falsă controversă: disputa, sau pseudodisputa de prioritate între școală și societate.  Aș cita fraza de încheiere a cunoscutei lucrări La formation de l’esprit scientifique a astăzi citatului filozof francez Gaston Bachelard: „La Société sera faite pour l’École et non pas l’École pour la Société”. O precizare: lucrarea apărea în 1932! De ce ne-o fi trebuind nouă câte 70-80 de ani să trecem în domeniul public ceea ce cartea ne spune? Încrederea în școală a funcționat perioade întregi ca un puternic imbold al acesteia, făcând-o, ca instituție, să funcționeze din îndatorire, nu din obligații formulate răutăcios, sau constrângeri deduse din diverse contexte ale dezbaterii. Am putea invoca aici ecuația universală a influențării succesului prin încrederea arătată celui ce „face”: succesul școlii poate fi în dependență și de încrederea pe care societatea o exprimă în potențialul său. Dacă am fi și noi răutăcioși, am spune că atunci când mii de „creiere” formate la noi pleacă în alte sisteme sociale, ne aflăm, de fapt, în fața unui export de creiere românești; avem toate argumentele, în acest caz, să spunem că școala este performantă, în timp ce societatea este ineficientă, pentru că ea cheltuie fără să beneficieze; interpretarea că ne aflăm în fața unui succes individual, și nu a unei reușite a școlii este o malițiozitate. Noi așteptăm de la societate să poată „importa” mii de creiere formate în alte sisteme de învățământ!

·                Da, suntem o comunitate bazată pe valori. Avem nevoie de un pact educativ între școală și societate, nu de pact național pentru educație: educația în sine să nu fie niciodată obiect de negociere, în care unii și-o doresc, iar alții nu prea, în care unul mai lasă și altul mai dă;  ne trebuie un „pact educativ”,  care poate fi prin el însuși un izvor de educație socială.


Share

24 ianuarie 2014 de Teodor Ștefănică
Categorii: Articole de fond | Etichete: , , , , | 3 comentarii

Comentarii (3)

  1. Fenomenul educational…aceasta sintagma este fenomenala…nu cred ca se putea mai bine spus..da,educatia este capricioasa,educabilii sunt agitati,parintii ne dau de lucru noua , nu noi lor…ne purtam ca niste roboti,confectionam raspunsuri la tot felul de intrebari ce nu ar trebui sa ne fie adresate de partenerii educatiei,sinceritatea nu mai este o calitate iar directorii nostrii sunt la pamant.Am un copil..sunt educatoare si concluzionez……Directorul meu este pus de politic..nu s-a respedtat minimul de cerinte pentru acest post..are doar 7 ani vechime,tupeu si si-a angajat in institutie imediat rudele.AS DORI, CA FIULUI MEU SA NU I SE INTAMPLE SA FIE CONDUS DE UN LIDER OPORTUNIST…IN ACEL PACT SA EXISTE…VALOAREA CONDUCE VALORILE…!

  2. Da, Lorelai, da, pentru luciditatea comentariului, care e. în fond, complementar cu ceea ce am exprimat eu; de aceea, tocmai, am vrut să fac distincția între un „pact pentru educație” și unul educativ pur și simplu, prin care școala să convertească societatea la respectarea „fără rabat” – cum tu spui – a regulior ei, să vadă mofturoșii că știm „să întoarcem foaia”.
    Dincolo de comentariul în sine, aș vrea să punctez o nuanță a semnificației numelui „Lorelai”, aceea de ademenire, de atragere – în acest caz – a altor voci. Vreau să fim auziți, or asta nu se poate tăcând mâlc și înghițând la nesfârșit ofensele, sudalmele mahalalei. Să așteptăm, poate facem de-un cor, cu atât mai frumos, cu cât nu e la unison…

  3. Draga Teo, de ce ar fi nevoie de un pact? Scola este o institutie care ar trebuie sa functioneze dupa niste reguli clare pe care sa le respecte toti cei implicati in activitati la capatul carora sa existe rezultate masurabile. Nu vreau scoala asta complicata, vazuta ca un parteneriat intre X si Y si bla, bla, complicatii inutile care conduc catre sila elevului fata de… aceasta institutie ce … nu le intelege copilaria, revolta tuturor cumetrelor, cu pretentii de mame ce-si fac de treaba pe langa instituie. Vreau o scoala normala, sanatoasa, ca atunci cand cei care vroiau educatia, strabateau pe jos departarea catre lumina cunoasterii iar cei ce nu vroiau si nu puteau se limitau la cele patru clase sanatoase. De ce vrem sa-i obligam pe cei care nu vor avea niciodata mai mult de patru clase sa-i ducem cu forta in facultati spoite, sa le dam diplome cu care sa ne subjuge mai tarziu? Nu e clar ca unele istitutii de invatamant s-au transformat de fapt in niste scoli de corectie mascate? Nu e vizibil ca a fi dascal in unele scoli a devenit un act de curaj? Stiu, asa cum te cunosc o sa ripostezi cu argumentul ca fiecare copil are dreptul la sansa de a fi educat. Si iti dau dreptate. Dar societatea in care inca mai orbecaim incercand sa marim opaitul lampii este… guvernata de alta… normalitate, una anormala pentru noi.
    Deci, reguli clare pentru toata lumea: dascali, elevi, parinti. Fara rabat de la respectarea acestora si veti trabsforma scoala publica in instutie de calitate la care au acces cei ce-si doresc educatia si o pot avea pe bani publici. Cei ce nu fac dovada ca o vor, atunci sa plateasca ducandu-se la “scoli de fite” cu “ dascali de fite” la preturi pe masura.

Lăsați un comentariu

Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *