PREFIGURÂND ZORII UNEI MARI ATRACȚII !

Pentru generații  de-a rândul ale ultimilor 150 de ani, Eminescu a rămas Marele Poet, un Tot Singular prin ceea ce a creat și modul în care a făcut-o. Astăzi, față de cei cărora școala li s-a adresat întotdeauna – copiii, tinerii – nu numai că nu au fost recuperate datoriile care se acumulaseră până în 1990  în sensul „înmânării” unei sfinte icoane, dar acestea, datoriile, s-au complicat. În contextul unor dezbateri referitoare la „depășirea blocajelor mitologice”, provocate de istoricul Lucian Boia, dezbateri pătrunse în cultura noastră după 1990, acestea  s-au „bucurat” ulterior de o proastă gestionare prin implicarea unor „analiști voluntariști”. Într-o asemenea frământare, zurbagii de tot soiul s-au apucat a se îndrepta obraznic asupra universului eminescian, contaminând, în drumul și-n reculul lor, opinia publică și, implicit, instanțe cu vocație educațională. Din fericire, școala și dascălii autentici rezistă unor asemenea atacuri, însă, în decența și altitudinea gestului lor, reacția față de dăunătorii pribegi nu a fost suficient de susținută.

Când marile spirite ale neamului au așezat poetul în fruntea esențelor culturii românești, ne întrebăm dacă mai e nevoie să ne oferim chezași pentru opera eminesciană, în toată complexitatea ei. Ne rămâne, totuși, să transmitem tezaurul celor care vin după noi. „A fost cândva un Eminescu, de o învățătură, de o bogăție, de o sinceritate și de o putere uimitoare” (N. Iorga).

Să ne închipuim un scenariu axiologic strălucitor, în care purtătorul semnificațiilor să fie Poetul. Drumul spre El ar fi drumul către însăși sănătatea poporului nostru. Cu cât sunt mai timpurii primii pași și mai cu grijă îndrumați, cu atât atracția e mai captivantă, pentru că mrejele acesteia intră în cămara fără dimensiuni: sufletul.

Păstrându-ne în cadrul generos al școlii, ne întrebăm cum să-i apropiem pe elevi de un univers față de care chiar noi, cei mari, ne apropiem cu sfială? Se face suficient pentru a cultiva imaginea monumentală a Poetului? Există o anume vârstă la care un asemenea demers e mai potrivit? Este masa de elevi în stare să relaizeze măreția operei eminesciene? Ce și cât ar trebui selectat din opera poetului și, mai ales, cum ar trebui prezentată în școală? Sunt doar câteva din întrebările pe care ni le punem atunci când încercăm să „mediem” contactul dintre elevii noștri și Eminescu.

De fapt cu ce operăm? Pe de o parte sunt elevii, pe de altă parte e Eminescu-Poetul, genial, dar și, cu note mai lesne perceptibile, Eminescu-Omul, înverșunat să-și arate rangul pe Pământ. E un lucru constatat că, date fiind particularitățile elevilor la diferite vârste, strădania de a le prefigura o atracție ideatică nu e tocmai ușoară. O cale care ar putea fi urmată este aceea ca, prin creații cu grijă alese și prezentate, să-i apropiem de omul Eminescu, pentru ca de aici să încercăm iarăși a urma căi ale spațiului operei.

Considerăm că actuala alcătuire a manualelor de literatură română nu reflectă respectul pe care-l datorăm celui mai de seamă făuritor de „piatră rară” revărsată pe moșia limbii noastre. Dispersarea unor fragmente, puse doar în slujba studiereii unor „unități de învățare”, nu reușește să inducă în mintea elevilor icoana Poetului, pe care o vom întâlni mai târziu la orice răscruce a creației lirice românești. Cum vom sluji, oare, proporția dintre profunzimea și înălțimea spiritului eminescian – pe de o parte – și dimensiunile altor mari spirite ale neamului – pe de altă parte – raport recunoscut de ei înșiși a fi unul supraunitar?

De ce nu valorificăm scrieri fundamentale despre viața poetului spre a prezenta elevilor, tinerilor aspecte semnificative despre trecerea prin lume a Luceafărului, trecere ce se poate constitui într-un mare exemplu de iubire a poporului din care a răsărit, de dragoste față de învățătură, față de carte, care i-a absorbit întreg sensul vieții. Un captivant model de nouă lectură a poeziei eminesciene ni-l oferă criticul Alex Ștefănescu, „intimidat de ceea ce a putut să facă un tânăr din secolul nouăsprezece din cuvintele limbii române” ( Eminescu, poem cu poem). Interesul pe care îl manifestă copiii, mai mici sau mai mari, în legătură cu detaliile biografice ale unor oameni de seamă despre care învață este deosebit, acestea atașându-i mai mult de modelul de viață și creație prezentat.

În cultivarea atracției pentru Eminescu, integrarea unor elemente locale în demersul nostru ar fi, cu siguranță, profitabilă. Câți dintre elevii noștri actuali sau foști știu că statuia Poetului din „Parcul Eminescu” este primul monument ce i l-au ridicat românii? A fost prilej atunci, la inaugurare, ce s-a petrecut într-o duminică de 16 octombrie 1911, ca însuși ministrul cultelor și instrucțiunii publice să fie de față la Galați (erau vremuri când miniștrii își găseau timp să cinstească faptele contemporanilor). S-au mai strâns atunci în jurul statuii și au rostit cuvântări Nicolae Iorga, Mihail Sadoveanu, Duiliu Zamfirescu și alți mari români, dar și străini de seamă. Așa au știut înaintații noștri să arate cinstire celui pe carte l-au iubit ca pe un prieten sau ca pe un învățător al lor.

Să spunem toate acestea celor ce cresc și, poate, mâine sau poimâine, încă mai prinzând o frântură de dimineață la trecerea prin Parc, n-am mai rămâne dezgustați și înfuriați la constatarea unei alte barbarii comise față de muza lui Emin.

Dar, de ce-am mai continua, când putem, bine, încheia întărind autoritatea sensului celor spuse până aici, citând din nou pe Nicolae Iorga și recapitulând că Eminescu rămâne „un simbol de credință tare în neam, un aspru supraveghetor moral”.

Ca dascăli, cu rostul de a tot prefigura zorii marilor atracții, un gând ne apasă, totuși: aniversarea Poetului nu este și un prilej de adânci mustrări de cuget?


Share

15 ianuarie 2019 de Teodor Ștefănică
Categorii: Articole de fond | 2 comentarii

Comentarii (2)

  1. Ar fi de adăugat ceea ce subtil ați atins în scriere: acum,ca și atunci, cei ajunși în „frunte” nu vor să se știe câtă implicare au avut, mai ales în ultima parte a vieții marelui om Eminescu. Cei care astăzi „selectează” ceea ce învață copiii, se pare că au o mare problemă cu adevărul. Mai avem de așteptat până vom vedea în cărți ceea ce este important. Activitatea ziaristică ? Nimic nu se învață despre aceasta… Zile cu inspirație!

  2. La multi ani sanatosi si cat mai multa inspirație.

Lăsați un comentariu

Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.