„…marea educatoare a bărbatului; ea l-a învăţat să practice câteva virtuţi încântătoare: politeţea, discreţia şi mândria aceea care se fereşte să fie insuportabilă. Câtorva ea le arată cum pot să placă şi, tuturora, arta folositoare să nu displacă. De la ea învăţăm că societatea e mult mai complexă şi de o alcătuire mai delicată decât se crede de obicei la cafenelele politice. În sfărşit, lângă ea ne pătrundem bine de gândul că visurile sentimentului şi fantomele credinţei sunt invincibile, şi că îndeobşte nu raţiunea este aceea care guvernează pe oameni” (A. France, Le jardin de l’Epicure)
„…ediţie de lux a umanităţii, scoasă de natură pe hârtie velină: îi stă mai bine într-o bibliotecă cu oglinzi, după nişte perdele de mătase şi de catifea, dar este prea delicat legată, pentru ca un înţelept să o aşeze în lada lui pe timpul călătoriei celei lungi a vieţii.” ( M. G. Saphir, Konversations Lexicon fur Geist…)
„…prima ficţiune pe care Cerul a dat-o Pamântului.” (Ch. Nodier, L’Homme et la Femme)
„…o gândire, cea mai puternică a naturii, dar o gândire dansând.” (J. Prevert, Fatras)
„…mătăsoasă victorie asupra biologiei.” (I. Teodoreanu, Masa Umbrelor)
„…jumătatea galantă a neamului omenesc.” (N. V. Gogol, Suflete moarte)
DUMNEAVOASTRĂ, tributul pe care nu-l putem refuza meritului!
Alte articole
Viața, de la sintactic la semantic
3 decembrie 2013
Festivalul „George Enescu” – festival de lecții!
28 septembrie 2013
Un suflet generos!
10 septembrie 2013
Cuvântul zilei
6 august 2013
Un trăsnet!
20 iulie 2013
Spre ultimul clopoțel!
13 iunie 2013
Lumină lină din LUMINĂ!
4 mai 2013
Valoare și dovezi (parafrazări confuze!)
16 aprilie 2013
„In rem” versus „in personam”!
7 aprilie 2013
Alte articole
Prefigurând zorii unei mari atracții!
Pentru generații de-a rândul ale ultimilor 150 de ani, Eminescu a rămas Marele Poet, un Tot…
15 ianuarie 2019
Evanescență aniversară… (Cobot vs Faeton!)
[audio src="http://teostefanica.ro/wp-content/uploads/2018/08/ERNESTO-CORTAZAR-Winter-emotions.mp3" /] Într-o…
6 august 2018
Doar domnul Eminescu!
Pe 15 ianuarie 2011, imediat după legiferarea Zilei Culturii Naționale pentru data de 15 ianuarie a…
15 ianuarie 2018
2 Comentarii
Adaugă comentariu
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.



Barbatul si Femeia
de Victor Hugo
Barbatul este cea mai elevata dintre creaturi,
Femeia este cel mai sublim ideal.
Dumnezeu a facut pentru barbat un tron,
Pentru femeie un altar.
Tronul exalta, altarul sfinteste.
Barbatul este creierul,
Femeia este inima.
Creierul creaza lumina, inima naste iubire.
Lumina fecundeaza, iubirea reinvie.
Prin ratiune Barbatul este puternic.
Prin lacrimi Femeia este invincibila.
Ratiunea convinge, lacrimile induioseaza.
Barbatul este capabil de orice eroism,
Femeia, de orice sacrificiu.
Eroismul innobileaza, sacrificiul aduce sublimul.
Barbatul are suprematia,
Femeia are alegerea.
Suprematia inseamna forta, alegerea inseamna dreptate.
Barbatul este un geniu,
Femeia este un inger.
Geniul este incomensurabil, ingerul este inefabil.
Aspiratia barbatului este gloria suprema,
Aspiratia femei este virtutea desavarsita.
Gloria creaza tot ce e maret, virtutea creaza tot ce e divin.
Barbatul este un cod,
Femeia este evanghelia.
Codul ne corecteaza, evanghelia ne face perfecti.
Barbatul este un vultur care zboara,
Femeia – o privighetoare care canta.
A zbura inseamna a cuceri spatiul, a canta inseamna a cuceri sufletul.
Barbatul este un templu,
Femeia este sanctuarul.
In fata templului ne descoperim, in fata sanctuarului ingenunchem.
Pe scurt, barbatul se gaseste acolo unde se sfarseste pamantul.
Femeia, acolo unde incepe cerul.
Felicitari pentru tine si familia ta!