Uneori,
în nopțile cu semiLună,
prind curaj și îmi doresc
să privesc de sus orașul, lumea,
de pe o rază întreagă
a jumătății de astru.
Aș putea
(fără să fiu observat)
să picur una câte una
vocale din bolta întunecată,
ca un îndemn antihiatic.
Aș mai răsări lumină celestă
din chiar luminile pământului
văzute, de acolo, de sus,
ca o puzderie de ochi abandonați
în catifeaua neagră a unui august ospitalier.
Aș reproiecta literă cu literă,
piatră cu piatră
casele încă neîncepute,
pe cele rău începute
sau neterminate,
înălțând orașul între ceva și altceva,
înscriindu-i turnul simbol pe cer,
unde abisul ar deveni înțelepciune.
Dar, pentru că între timp
proiecția razei aceleia va ajunge
undeva între Carul Mare și Orion,
devine inutilă imaginația mea,
pe când realitatea
mă împresoară-
ndelung
îndelung…
Alte articole
Nimic gasit.
Alte articole
Spre ultimul clopoțel!
(SCRISOARE DESCHISĂ) Măreția unui amurg poate chiar întrece avântul unui răsărit (TS) …
13 iunie 2013
„Crucea” școlii: mofturoșii vocali și tabloizi
Am citit zilele trecute, de răgaz dăruit de Paște, un mic studiu referitor la „crucea” - am…
9 mai 2013
Lumină lină din LUMINĂ!
Astăzi, sâmbătă, ne oprim pentru câteva zile din frământările noastre lumești și din truda…
4 mai 2013
6 Comentarii
Adaugă comentariu
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Câtă vreme îndrăzneala nu este o derivată atitudinală din spectrul Dionis/Dan, puteți visa la orice tip de creație sau recreație, „îndelung” … cu tot cu „picurarea” vocalei inițiale! Imaginația nu este nicicând lovită de inutilitate. Arhitectura intimă a realității fiecăruia nu este o invazie a exteriorului către sine, nici o dominare a imaginarului reverberat în fapte; este un dans tainic, șoptit între ce simți și ce faci, între ce trăiești și ce gândești. Așa se naște poezia. Așa se nasc lumile nebănuite ale zâmbetelor, ale lacrimilor, ale suspinelor… imanența umană.
Pare tentantă înclinația, camuflată în liric, de a reconstrui mai bine lume care s-a greșit, s-a eșuat, de undeva de la altitudinea înțelepciunii devenită abisală. Noica spunea „mai bine este dușmanul binelui”, iar consecințele acestei aspirații, versificări ale abnegației spirirual-intelectuale, se metamorfozează în suferință: Eclesiastul 1.18 – „Căci unde este multă înțelepciune este și mult necaz, și cine știe multe are și multă durere. ”
Îndelung să vă bucurați, fără a construi așteptări, asemenea unui zbor prin timp, nu ca o fulgurație, ci ca un ecou. În dar, o poezie de Ana Blandiana – ZBOR:
„De boala de care sufăr
Nu se moare,
Ci se trăieşte –
Substanţa ei este chiar eternitatea,
Un fel de cancer al timpului
Înmulţindu-se din sine fără oprire.
E o boală impecabilă,
O suferinţă perpetuă ca o vocală de sticlă
Laminată în văzduhul asurzitor,
O cădere
Căreia, numai pentru că e fără sfârşit,
I se spune zbor.”
La mulți ani, să aveți parte de sănătate și de tot ce vă poate bucura sufletul!
La mulți ani cu sănătate și bucurii alături de cei dragi!!!
Superbă poezia!
La mulți ani!
La ceas aniversar, vă urez să aveți bucurii nenumărate, multă sănătate, pace în suflet, prieteni buni și oameni dragi alături.
La mulți ani!
La mulți ani frumoși și sănătoși, domnule inspector!