(un asterism celest…)
…dacă ați ajuns până aici, ascultați, totodată, și bijuteria muzicală…
Nu demult (…ce e timpul?!),
de departe,
din norduri senine veniți,
am zărit ochii îngerului meu.
Îmi urmărea orice mișcare,
de parcă avea grijă
ca sufletu-mi
să nu se fi scufundat
prin părțile pustii ale pământului înnegrit pe care îl călcasem.
Totodată,
îmi urmărea cuvintele,
căutând un fel de a le avertiza
să nu se avânte în stabilirea vreunei relații între rațiune și nimic…
În preajma capului meu
a început să se împletească o lumină
asemenea chipului său scânteietor.
Ochii angelici
au început să-mi vegheze nopțile și mâinile.
Mergeau alături de mine pe străzi,
pe coridoare,
îmi alungau cuvintele uzate din scrisorile către mine…
păstrând doar picurul vocalelor,
care au început să privească, în locul meu, LUNA…
Fii liniștit, îngerul meu,
nu mai vreau eu controlul asupra vieții mele,
accept ca ea să fie guvernată de soartă,
nu sunt alergic la absolut…
Cu tine,
învăț în fiecare zi să trec peste obstacole,
ferindu-mă de riscul de a fi consumat de proiecția propriilor mele puteri…
De fapt,
cred că totul se știa dinainte…
Doar deșertăciunea m-ar mai face să fiu devotat timpilor mei,
dar mi-e teamă că și pentru asta e prea târziu.
Lumina pe care mi-o trimiți
se așază atât de lin în preajma mea,
atât de fin,
asemenea șoaptei cu care trebuie spuse
cuvintele de taină…
Da, îngerul meu, fii liniștit…
Alte articole
Luna mea…
25 august 2016
Tu..
6 august 2015
Ca un ecou, tăcerea!
6 august 2014
Ca și cum… – neiluzoriu!
19 aprilie 2014
„Învățare” versus „informație”
29 martie 2014
Din suflet, elogiu
8 martie 2014
„Fișa postului” școlii, o problemă… „prin perdea”
14 februarie 2014
Spre un pact educativ școală – societate
24 ianuarie 2014
Scrisoare către mine. De Ajun
23 decembrie 2013
Viața, de la sintactic la semantic
3 decembrie 2013
Alte articole
Când totul…
https://teostefanica.ro/wp-content/uploads/2014/01/ERNESTO-CORTAZAR-Dont-leave-me.mp3 Dacă totul ar…
6 august 2020
Fulgurație aniversară!
Uneori, în nopțile cu semiLună, prind curaj și îmi doresc să privesc de sus orașul, lumea, de pe o…
6 august 2019
Astăzi, la al 32-lea lustru, despre iluștri ai Unirii!
(din nou) PRIN MÂNJINA, SPRE 24 IANUARIE! Costache Negri – 32 ani Mihail Kogălniceanu – 27 ani…
24 ianuarie 2019
7 Comentarii
Adaugă comentariu
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.




Acelasi… dar alt Teo… La multi ani!
La multi ani sanatosi si frumosi !Sa va dea Dumnezeu tot binele din lume !
LA MULȚI ANI !
Lumina Lumii să-ți arate calea împlinirii și fericirii! La mulți ani!
La multi ani, domnule inspector!
La mulți ani, cu multă lumină și liniște sufletească!
Minunate rânduri! Sunt prea sărace cuvintele pentru a descrie trăirea ce o generează!
Mulți ani fericiți…cu îngerul mereu alături!…