Te caut demult, demult…
Fără sfială, m-am apropiat de tine, în timp ce viața, Dumnezeu, propriul meu sine îmi încercau neîngrădirea în a deveni mai conștient de resurse, mai atent la vulnerabilități.
Într-o zi, m-au atras zbuciumul tău, căutarea schimbărilor care te aruncau într-o febrilă frământare, de unde te arătai capricios, gata să dispui cu plăcere, fără milă, de tot: lucruri, oameni, idei, sentimente. Cine știe, poate din slăbiciune, ți-am admirat superba individualitate, am admirat cât de sigur și îmbătat de superioritatea ta erai, cum neîndurător înțelegeai să-ți supui toate, cu orice silinți ale tale și pagube ale altora.
Altădată, îmi apăreai ca un stâlp de lumină caldă, în jurul căruia viața înflorește; atunci, mă făceai să înțeleg că ceea ce ne rămâne e ceea ce dăm, ce lăsăm de la noi; altfel, oricât de mare, poți rămâne precum statuia de sare a soției lui Loth din rătăcita biblică Sodoma: uriașă, clară, însă rece și amară în mijlocul pustiului.
De multe ori, te vedeam solitar, dar niciodată singur. Atunci, păreai a fi un pelerin a cărui patrie e neantul, contemplându-ți propriile gânduri și emoții, în același spațiu mental cu propriul eu, cartografiindu-ți înțelepciunea, înconjurat de concepte abstracte, sperând cu îndârjire că nimeni nu vede haosul din tine.
Odată, te-am văzut făcând un semn de renunțare… Am înțeles că e prea mult… M-am gândit că poate e timpul să mai renunțăm la câte ceva, că a renunța poate să fie astăzi o inovație, bucuria de a face loc bucuriei, acea bucurie în care să nu intrăm în curmeziș, înghesuiți de …proceduri, ci, măcar, câte doi o dată…
În toate aceste rânduri, m-ai făcut să înțeleg că paza strașnică a valorilor este veghea care nu trebuie să înceteze, sub spectrul grav al erorii, pentru că orice greșeală săvârșită se reflectă și asupra strălucirilor noastre.
Drept pentru care, îţi mărturisesc aniversar că, fără pretenții, dar și fără scădere, mă voi ține aproape de tine,
Omule,
TU!
Alte articole
Celor neglijenți cu frumusețea!
8 martie 2017
Luna mea…
25 august 2016
Ca un ecou, tăcerea!
6 august 2014
Ca și cum… – neiluzoriu!
19 aprilie 2014
„Învățare” versus „informație”
29 martie 2014
Din suflet, elogiu
8 martie 2014
„Fișa postului” școlii, o problemă… „prin perdea”
14 februarie 2014
Spre un pact educativ școală – societate
24 ianuarie 2014
Scrisoare către mine. De Ajun
23 decembrie 2013
Viața, de la sintactic la semantic
3 decembrie 2013
Alte articole
Când totul…
https://teostefanica.ro/wp-content/uploads/2014/01/ERNESTO-CORTAZAR-Dont-leave-me.mp3 Dacă totul ar…
6 august 2020
Fulgurație aniversară!
Uneori, în nopțile cu semiLună, prind curaj și îmi doresc să privesc de sus orașul, lumea, de pe o…
6 august 2019
Astăzi, la al 32-lea lustru, despre iluștri ai Unirii!
(din nou) PRIN MÂNJINA, SPRE 24 IANUARIE! Costache Negri – 32 ani Mihail Kogălniceanu – 27 ani…
24 ianuarie 2019
3 Comentarii
Adaugă comentariu
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.





La multi ani sanatosi si frumosi !
La multi ani frumosi! Sanatate, liniste, bucurii! Fericire Iuliei!
LA MULTI ANI!