La „invitația” unei dragi colege, am citit un articol publicat zilele astea într-o gazetă centrală despre excelența în educație și profilul „motorului” finlandez al acesteia.
Pe lângă ceea ce știam despre finanțarea învățământului în Finlanda, despre opțiunea în ceea ce privește vârsta de debut al școlarizării, despre treptele școlii, mi-au atras atenția din nou referințele la calitatea personalului didactic, la standardele eșantionului de tineri din care sunt selectați viitorii profesori.
Finlandezii au înțeles că enunțul „tezaurul unei națiuni sunt copiii” nu e doar o formulă impresionistă și nu s-au sfiit să adopte deschis măsuri prin care călăuzele copiilor să fie cei mai buni. Soluția lor a căpătat o dezinvoltură inițială prin aceea că viitorii profesori sunt recrutați dintre cei cu cele mai bune medii la bacalaureat. Aici poate fi cheia: absolvenții de liceu cu pregătire performantă; nu degeaba se spune că bacalaureatul este examenul de maturitate. Cei care performează pe perioada liceului au un „trunchi” intelectual ce poate fi resursă pentru comunități întregi, așa cum e și o clasă/școală. Cine a cunoscut prețul efortului intelectual, bucuria succesului școlar, va putea îndruma pe alții spre așa ceva. Cine nu, nu. Cam asta ar putea fi cheia: la selecție, viitorii profesori să treacă cu prioritate prin filtrul foii matricole din liceu; tot așa, mai apoi, pentru obținerea de funcții didactice. Ar fi de văzut cât de atractive ar mai fi acestea pentru unii (puțini, ce-i drept) posesori de licențe luate de-a valma, ca absolvenți anonimi ai unor cursuri virtuale, străvezii, translucide, informe și ca detentori precari de diplome!
Ar mai fi ceva: cei selectați să fie onorați de societate. Cine să înceapă, oare? Noi, cu performanța, sau …societatea cu onorurile?
Alte articole
Când totul…
[audio src="https://teostefanica.ro/wp-content/uploads/2014/01/ERNESTO-CORTAZAR-Dont-leave-me.mp3" /] Dacă totul…
Fulgurație aniversară!
Uneori, în nopțile cu semiLună, prind curaj și îmi doresc să privesc de sus orașul, lumea, de pe o…
Astăzi, la al 32-lea lustru, despre iluștri ai Unirii!
(din nou) PRIN MÂNJINA, SPRE 24 IANUARIE! Costache Negri – 32 ani Mihail Kogălniceanu – 27 ani…
Da, Alina, să începem, dar …tot începem noi, într-o părere…
Imi place întrebarea finala care e retorica din punctul meu de vedere…
De ce sa nu începem NOI, noi cei care, de cele mai multe ori, suntem „stigmatizati” de societatea romaneasca in care nonvalorile sunt asezate cu mare cinste pe piedestaluri aurite…
Așa e, dom’ Eugen; blazonul dobândit prin calitate nu-ți poate fi dat, dar nici luat, așa că amneziile societății în acest caz sunt nu numai nedemne, ci și sterile.
Vreti sau nu vreti va trebui sa incepen noi pentru ca societatea, dintotdeauna a „avut” grija de noi printre ultimii. Aduceti-va aminte si pe timpul lui Ceausescu eram ultimii care primeam acea marire de salariu impreuna cu cei din sanatate.
Din pacate sunt tot mai putini cei care intra in sistem iar sistemul este considerat de fapt o trambulina spre zari mai inalte si mai „aerisite”.
A fi profesor nu e o meserie, e o vocatie, o pasiune de a modela suflete sau ar trebui sa fie asa… Din pacate societatea si-a pierdut valorile morale iar acest lucru se reflecta si asupra invatamantului, in genere. Imi permit sa citez cateva cuvinte dragi inimii mele „Try not to become a man of success but rather to become a man of value”.
Albert Einstein (1879 – 1955)
In legatura cu dobandirea onoarei, ar trebui sa inceapa CINEVA de UNDEVA. Am convingerea ca perfect ar fi sa se sincronizeze ambele parti: societatea si noi. Se naste astfel o alta intrebare: Cine sa fie responsabil cu sincronizarea? Ca sa stavilim cascada intrebarilor, eu zic asa: Sa incepem noi si, vreau sa cred, ca blazonul breslei noastre va impune respectul cuvenit.
Mă bucur că se înțelege mesajul meu: toleranță 0 mediocrității !
Desi intrebarea dumneavoastra pare a fi retorica, eu as raspunde: Hai sa incepem noi! Sa incepem prin a aprecia pregatirea profesionala solida, si nu noianul de diplome contrafacute, prin a lucra efectiv cu elevii, pe caiete, si nu pe tot felul de fise si post-it-uri, dupa metode si ”palarii” importate cine mai stie de pe unde… Si eu am absolvit liceul pedagogic, cu o medie peste 9 si consider ca pentru a fi cadru didactic, trebuie sa fii bine bine scolit. Dar oare societatea gandeste la fel?…
Într-adevăr, pentru mine, liceul a reprezentat cea mai importantă etapă în formarea mea ca învăţătoare. Menţionez că liceul a avut profil pedagogic. Deşi nu-mi doream să ajung să lucrez în învăţământ, aici am învăţat să iubesc copiii, să-i ascult, să găsesc cele mai eficiente strategii de lucru. Practica pedagogică desfăşurată pe parcursul a cinci ani depăşeşte cu mult modulele pedagogice din zilele noastre. O adeverinţă prin care justifici un număr de asistenţe la ore, de cele mai multe ori foarte uşor procurată, nu cred că-ţi poate da ,,dreptul” de a te numi profesor cu acte în regulă.