–          Eu cred, spune unul, că dacă te naști la ivitul Soarelui ai șansa să devii mult mai înalt, să ai un orizont foarte deschis, să fii zărit în același timp de foarte mulți și să durezi mult mai mult…

–          Se prea poate, însă, când te naști odată cu vântul de primăvară, sigur vei fi mai puternic, mai liber și, de ce nu, mai nesupus, adaugă altul…

–         Păi așa, spune un al treilea, e posibil să te naști chiar și odată cu pietrele. Ai șansa să devii mai statornic, mai neînduplecat și chiar mai înțelept…

–          Oho, intervine altul, ce-ar fi să apari pe lume odată cu un izvor?  Nu credeți că ai putea arăta și libertate, și putere, și înțelepciune în a-ți croi singur drum să ajungi acolo unde trebuie să ajungi?

Unul doar ascultase până atunci.

–          Ce se face – spuse acesta – unul care se naște mult mai târziu, când soarele, vântul, pietrele vor fi ajutat deja la zămislirea mătcii pârâului, a albiei înțelepciunii? Acesta ce-ar mai putea fi?

–          Propria lui desăvărșire, spuseră ceilalți, toți odată!

……………………………………………………………………………….

Aceasta ar putea fi discuția unor  evaluatori, care, pentru o clipă, uluiți de clivajul dovezilor, se lasă împresurați de închipuiri. …Valoare menită, sub patronaj, dar și valoare trudită!… Grade diferite în merit ale acesteia!

Alte articole

Nimic gasit.

Alte articole

Educatori și educație

De 16 ani, data de 5 Octombrie se scrie cu majuscule în cancelariile şcolilor şi, dă Doamne, poate…


Lecția începutului

Ce putem învăța de la un început? Ce ne mai poate învăța începutul de an școlar? Înțelepții spun că…


Viața

Într-o a şasea zi din luna august a fost să fiu şi eu venit pe lume. Eu cred că în ziua aniversară…


Teodor Ștefănică

Consiliere în învățământ