Eminescu = Eminescu

Am întârziat să scriu acest articol prin care să marchez în felul meu Ziua Poetului. Încă sunt derutat şi nu ştiu dacă să mă furişez în coloanele celor care sunt „copleşiţi” de legiferarea Zilei Culturii Naţionale tocmai azi, peste nu îndestulătoarea, ci copleşitoarea semnificaţie a Zilei Eminescu. Cu riscul de a rămâne complet izolat, singur, mărturisesc că eu nu mi-am pierdut firea la auzul acestui …eveniment legislativ, prin care se instituie, prisoselnic, obligaţii românilor, tocmai de Ziua Poetului, de a promova Cultura şi abia în acest context, şi pe Eminescu. Chiar dacă ziua de naştere a Poetului e temeiul, mobilul acestei legi, nu. De 15 Ianuarie,  instituţiile săvârşesc din sinele lor un refelex cultural naţional;  mai mult decât atât este un nonsens. E ca şi cum s-ar legifera confuzia între convingere şi constrângere.  Nu, Eminescu îşi este sieşi şi ne este nouă suficient ca metaforă de înaltă esenţă pentru Cultură. Nu e context mai potrivit pentru expresia „să dăm Cezarului ce-i al Cezarului”; să cinstim exclusiv pe Eminescu de Ziua Lui ca o reverenţă pe care însăşi Cultura Naţională I-o face, iar dacă într-o zi anume cinstim Ziua Culturii Naţionale, poate a doua zi, atunci înscrisurile de pe diadema acestei Zile să înceapă tot cu Eminescu, în timp ce instituţiile vor urma sugestiile din anunţatul ghid al Ministerului Culturii(sic!).

Astăzi şi în fiecare an pe 15 Ianuarie eu voi încălca o lege, voi sărbători doar Ziua Eminescu! A doua zi mă voi apleca şi asupra ghidurilor…