O săpuneală zdravănă

Zilele trecute, la una din televiziunile de ştiri a fost invitat, în cadrul unei emisiuni-dezbatere, Dan Puric. Înainte de a mă referi la fapta ce vreau să o evoc, nu pot trece aşa, fără o „reverenţă” pe lângă actorul-orator, „socrate”-le cu care avem onoarea să fim contemporani; nu, nu am greşit numindu-l aşa, ci am uzat – preţios, ce-i drept – de o modalitate de îmbogăţire a vocabularului, anume, schimbarea valorii gramaticale. Un substantiv propriu, poate deveni unul comun,  pierzând, astfel, din galoanele ce-l ţin la loc anume, dar rămânând prin preajmă. Tocmai această proximitate îl onorează pe Dan Puric (de fapt, el o şi cam mimează), în ciuda demersului meu speculativ. Dacă aş fi vrut să fac aluzii periferice, aş fi putut spune „Petrache Lupu” al spaţiului cultural, dar nu, Dan Puric excelează prin exerciţiile de virtuozitate verbală, ce uneori e pură, limpede ca apa chioară, dar adesea conţine – precum zaiul bucăţile de gheaţă – perle meşteşugite din cuvinte, expresii, imagini asociate, pline de „dignitate” culturală, şi, cu cât mai „pline”, cu atât mai „cu nasul pe sus” faţă de obiceiurile şi instituţiile hăbăuce ale unui popor năucit. N-o să mă las prea mult pradă seducţiei de a polemiza şi exprim, totuşi, admiraţia mea pentru opera non-conformistă a lui Dan Puric, de propovăduire a binelui, căutând cu lumânarea virtuţile poporului său.

Revenind, spuneam că a fost invitat la un dialog într-o emisiune a unei televiziuni de ştiri. Întrebări percutante, răspunsuri grave, îmbrăcate în neastâmpărul incursiunilor, de-acum ştiute, în istorie, cultură, vieţi ale personalităţilor, toate prezentate cu farmec, de parcă nici vorbă să nu fi fost şi el, Dan Puric, pe-acolo. Pierzând din vedere atitudinea rechizitorială a interlocutorului, prezentatoarea aduce vorba despre atracţia telespectatorilor faţă de subiecte minore. Atât i-a trebuit lui Dan Puric, şi bine a făcut. Ce mamă de săpuneală i-a tras televiziunii gazdă şi, nemijlocit, realizatoarei acelei emisiuni, pe care le-a asociat  fără ocolişuri cu toţi „făuritorii” standardului mediocru al telespectatorului mediu. Mare dreptate are Dan Puric. Zilnic, creierul telespectatorului televiziunilor quasiimpropriu numite de ştiri, sau de cancan, este „spălat” într-o zoaie de emisiuni-marfă, vândute necinstit, asemenea cum fac nişte intermediari ordinari. Da, televiziunile acestea sunt nişte intermediari şmecheri, asemenea intermediarilor de prin pieţe, cu deosebirea că, în timp ce pieţarii spurcă preţurile, ceilalţi spurcă însăşi marfa, viaţa sub diversele ei aspecte, pe care o vând poleită în luminile şi culorile studiourilor. Cum altfel să-i califici pe cei ce fac comerţ cu vieţile oamenilor, oricare ar fi aceştia, vânzând zile întregi aceeaşi tragedie dintr-un accident de circulaţie sau aceeaşi dramă sufletească, cum să încadrezi decât în vecinătatea comerţului cu „carne vie” comerţul cu „viaţă vie” sau pierdută?

Nu despre sfârşitul acestor platforme media este vorba; avem la dispoziţie alternativa de a le trage din când în când câte o săpuneală zdravănă; eu o să-i  „chelfănesc” pe unde i-oi prinde; vreau, într-un cuvânt, să-i „puri(fi)c”.