(un asterism celest…)

…dacă ați ajuns până aici, ascultați, totodată, și bijuteria muzicală…

Nu demult (…ce e timpul?!),
de departe,
din norduri senine veniți,
am zărit ochii îngerului meu.
Îmi urmărea orice mișcare,
de parcă avea grijă
ca sufletu-mi
să nu se fi scufundat
prin părțile pustii ale pământului înnegrit pe care îl călcasem.
Totodată,
îmi urmărea cuvintele,
căutând un fel de a le avertiza
să nu se avânte în stabilirea vreunei relații între rațiune și nimic…
În preajma capului meu
a început să se împletească o lumină
asemenea chipului său scânteietor.
Ochii angelici
au început să-mi vegheze nopțile și mâinile.
Mergeau alături de mine pe străzi,
pe coridoare,
îmi alungau cuvintele uzate din scrisorile către mine…
păstrând doar picurul vocalelor,
care au început să privească, în locul meu, LUNA…

Fii liniștit, îngerul meu,
nu mai vreau eu controlul asupra vieții mele,
accept ca ea să fie guvernată de soartă,
nu sunt alergic la absolut…
Cu tine,
învăț în fiecare zi să trec peste obstacole,
ferindu-mă de riscul de a fi consumat de proiecția propriilor mele puteri…
De fapt,
cred că totul se știa dinainte…
Doar deșertăciunea m-ar mai face să fiu devotat timpilor mei,
dar mi-e teamă că și pentru asta e prea târziu.
Lumina pe care mi-o trimiți
se așază atât de lin în preajma mea,
atât de fin,
asemenea șoaptei cu care trebuie spuse
cuvintele de taină…

Da, îngerul meu, fii liniștit…

Alte articole

Omagiu

(prin revoltă) Vrând să-mi exprim nemulțumirea față de expresia „mica unire” scrisă cu majuscule…


EMINESCU – e c o u r i

Perenitate și paternitate „Universal deodată”, „din Eminescu, referiri ca-n sacra…


Îndemnuri „endogene” de Ziua Mondială a Educației

În România, în materie de educație și cultură, nu trebuie să cauți inspirație și exemple foarte…


Teodor Ștefănică

Consiliere în învățământ