De primavera…
Cine nu vorbeşte acum despre primăvară?
Vecinul de la chioşcul de ziare din colţ mă înştiinţează că primăvara ne dă târcoale. Îi spun că nu sunt de acord, că a da târcoale înseamnă un fel de pândă, o pândă culpabilă. Ne-ar putea da târcoale lipsurile, vreun pericol, sărăcia…
Primăvara nu ne dă târcoale, primăvara vine pe lumină, vine dimineaţa, vine deschis, vine drag. Va exploda culoarea cu verdele primelor frunze de zambile, mai apoi albul roziu al coroanelor de zarzăr, albul verzui al florilor de prun, curcubeiele de culori ale lalelelor, smocul alb, roşu sau violet al primulelor. Lumea păsărilor va anima grafica fascinantă a zborurilor de „bun regăsit”. Pisicile maidaneze se vor lăfăi la soare prin vreun colţ de grădină, pe patul de frunze uscate. Imagini bucolice.
Dar oamenii, oamenii ce fac? În graba lor, mai au puterea să facă diferenţa?
Noi, cei de prin cancelarii, avem privilegiul unei terapii repetate: vom însoţi şi în această primăvară copiii, tinerii în asaltul lor spre orizont. Ei ne mai pot fi suportul de parcurs, ei ne mai pot salva de „probleme secunde”.
Nu credeţi?
Comentarii (6)