FESTIVALUL „GEORGE ENESCU” – FESTIVAL DE LECȚII !

„Magia există !”

Sub acest inspirat generic, luna septembrie (1-28) a venit cu un dar strălucitor pentru România, prin aducerea la un loc a unei lumi cu totul speciale, lumea distinsă și rafinată a muzicienilor lumii.

XXI, 150, 9, 15 – ar putea fi o înșiruire de cifre magice. Nu chiar, pentru că ele înseamnă, pe rând, numărul ediției din acest an a Festivalului, numărul evenimentelor desfășurate în București și în alte orașe (din nefericire, nu și la noi), numărul milioanelor în bancnotă europeană alocate Festivalului, ziua din ianuarie 2013 – ce fericită coincidență – când Festivalul s-a deschis publicului prin punerea în vânzare a abonamentelor.

De-aș fi specialist în muzică… Dar nu, nu sunt. Spun specialiștii că muzica clasică necesită o puternică implicare intelectuală. Fără studii anume, nu ne rămâne decât să ne abandonăm ușor sunetului. Asta am și făcut. În această stare, sub impresia puternică a muzicienilor lumii, vizionați sau ascultați în direct, nu m-am putut sustrage tentației de a reflecta pentru lumea noastră, lumea școlii.

Pentru noi, a fost și un festival de lecții, o salbă de învățăminte.

Să zicem…

Lecția dirijorului.

Să ne gândim că am fi asemenea dirijorului unei orchestre, persoane de referință, că am fi dirijorul care conduce, coordonează, stabilește ritmul, dinamica. A cui? Dinamica grupului, a clasei. Așa, am ține seamă că de multe ori, valoarea gestului nostru întrece valoarea însăși a conținutului, a fondului cu care vrem să ne chivernisim elevii. Eu zic să ne asumăm un asemenea rol în clase, în școli. Oare cei din afara școlii, „spectatorii”, înțeleg ei întotdeauna greutatea acestui rol? 

Lecția armoniei.

Am mai putea să facem efortul ca în grupul în care ne aflăm, sau în cel pe care îl „dirijăm”, să percepem simultan existența fiecăruia, a „concordanței fonice” a relațiilor într-un moment dat, dar și în succesiunea lor, străduindu-ne să ducem spre desăvârșire potrivirea lor… Ar putea fi aceasta o cale spre zona numită stil, cu care să ne autoidentificăm în lumea asta largă…

Lecția echilibrului

Într-un sport  care la prima vedere nu pare a avea ceva comun cu finețea, se spune că învinsă și dusă în punctul cel mai de sus, greutatea s-ar prăbuși dacă la un capăt s-ar așeza o pasăre colibri; atâta maximă finețe în echilibru are efortul masiv al sportivului! În muzică, în muzica clasică, exemplul ar căpăta irizări scânteietoare: niciun sunet nu poate lipsi din complexitatea operei, nimic nu ar mai trebui alipit. Atât de mult avem de învățat ce virtute e să nu depășim cu nimic măsura! De câtă perseverență e nevoie până la echilibru! Cât de ușor ajungi din echilibru la calm și limpezime! Cât de lesne, examinând cu vedere clară, ajungi la încredere, la liniște!  Cât de lin, în liniște poți discerne esențialul! De aici, până la atingerea scopului e cale doar de un acord…

Cât despre lecția proporțiilor, am putea spune și aici că, întrucât de la un loc lipsa și prisosul se pot schimba în contrariul lor, e bine să fim moderați în prosperitate și înțelepți în răstriște…

Ar mai fi lecția solistului, lecția spectatorului…

Da, muzica poate schimba viețile oamenilor; de aceea, să nu o evităm; mai mult, să o oferim, cu deosebire celor mici. Știu că, dacă încă nu suntem pe deplin, putem fi o comunitate bazată pe valori; știu că suntem mai mult și mai bine decât ce se spune rău despre noi și chiar decât ce spunem noi înșine despre noi. Spunem despre ceilalți că vrem să fie altfel: pentru asta, să nu renunțăm a le arăta că noi suntem altfel. Îndemnul dintr-un program al Festivalului  de a căuta „acele lucruri care ne leagă, în loc să căutăm ce ne dezbină” mi s-a părut a fi bun de asociat cu muzicalul îndemn  „cine are urechi de auzit, să audă”.

Cu toate acestea, astăzi e ultima zi de Festival. Poate mai prindem ceva!

……………………………………………………………………………

În timpul vizionării unui „concert de la miezul nopții”, de niciunde a apărut într-un colț al încăperii un mic păianjen; l-am zărit și, altfel, poate l-aș fi strivit; dar nu… Mi-am închipuit că firele pânzei pe care o va țese …  A doua zi, l-am dus în foișor…

 


Share

28 septembrie 2013 de Teodor Ștefănică
Categorii: Articole de fond | Etichete: , , , , , , , , | 10 comentarii

Comentarii (10)

Lăsați un comentariu

Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.