…pentru explorarea tăcerii:
De ceva vreme, am ales tăcerea că formă de exprimare. Poate părea pretențios, luxos, sau absurd. Totuși, nu-i așa că vi s-a întâmplat să regretați că nu ați tăcut într-o împrejurare sau alta? Regretăm deseori vorbele, orațiile; rareori, însă, tăcerile; de altfel, momentele de tăcere fac, adesea, discursurile mai elocvente, convorbirile mai încântătoare, comunicarea mai tainică…
Tăcerea din noaptea ce a trecut a fost una specială pentru că urma ziua de astăzi, o zi cu totul specială pentru mine; atât de specială, pentru că, mai mult decât jubiliar, pot să încerc o definiție – și aceasta specială (mi se întâmplă lucruri speciale!) – a destinului meu ca fiind nu ceea ce irevocabil și fatal urmează, ci întrevăzutul din ceea ce s-a petrecut deja cu viața mea; așadar, îmi „descifrez” destinul de la sfârșit spre început, nu-l caut spre ceea ce urmează. Destinul meu, precum al fiecăruia dintre voi, poartă și el un mesaj: nu prea reușesc să-l decodific și rămân propria mea hieroglifă tăcută…
În noaptea ce a trecut, tăcerea a fost și mai profundă decât până acum pentru mine; din adâncimile ei, au încercat să răzbată nedeslușite ecouri, împrăștiate în cercul închis și misterios al întunericului din jur. În zadar, o parte din tăcerile nocturne au încercat să se strecoare prin irizările răsăritului: pierdute în baia de lumină, nu le-am recuperat. Vag, îmi amintesc o secvență de tăcere sub forma unei schițe de discurs pentru ziua mea: nu-l voi rosti, evident, niciodată. Zadarnic rămâne, așa cum zadarnic se învârte singur minutarul ceasului din foișor, pentru că limba orară e împotmolită undeva, în partea de jos a cadranului: poate un început de zi, poate sfârșit…
Atâtea forme ale tăcerii am încercat până acum… Nu doar tăcerea buzelor, dar și tăcerea ochilor, tăcerea mâinilor…, tăcerea tristeții, tăcerea luminii, tăcerea frumuseții… Prin fiecare, astăzi revărs câte o melodie asupra celor dragi, cu năzuința că muzica este singura care poate explora tăcerea umană.
Am tăcut de ceva vreme pentru a mă întări în ascultare, echilibru, chibzuință, sensibilitate, curiozitate, dialog, expresivitate, supunere…
E vie, totuși, tăcerea mea… O voi căuta și astăzi în parabola semnelor din jurul meu: bucata de cer, zborul unei păsări, profilul coroanei unui copac…
E vie și specială tăcerea mea!…
Alte articole
Educatori și educație
4 octombrie 2010
Lecția începutului
13 septembrie 2010
Viața
5 august 2010
15 iunie – marea semnificaţie
15 iunie 2010
De primavera…
14 martie 2010
FEMEIA – într-un lied bărbătesc al culturii umane
8 martie 2010
RESPONSABIL versus HAOTIC
1 martie 2010
Concursul Micul Matematician
1 martie 2010
Bine aţi venit!
26 februarie 2010
Alte articole
Scrisoare către mine. De Ajun
Omule, Mai jos, e o bijuterie muzicală; e un dar pentru tine; nu este un colind, dar poate fi o…
23 decembrie 2013
Viața, de la sintactic la semantic
Explozia de mulțumire, de satisfacție, de emoție, în cele din urmă, care a umplut orașul în ziua…
3 decembrie 2013
Festivalul „George Enescu” – festival de lecții!
„Magia există !” Sub acest inspirat generic, luna septembrie (1-28) a venit cu un dar strălucitor…
28 septembrie 2013
31 Comentarii
Adaugă comentariu
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Multumesc pentru gandul frumos!
La mulți ani frumoși și prosperi, stimate domn!
LA MULTI ANI d-le Teo Stefanica si…imi cer scuze deoarece abia dupa dupa ce am citit aceste randuri in si despre tacere mi-am dat si eu seama ca ieri a fost ziua d-voastra! Stiu, niciodata nu-i prea tarziu dar, poate si, nu intotdeauna TACEREA E DE AUR…Imi continui traseul vietii pe care il am de strabatut in viitor, in echilibru cu o cumpana in mana…Si, daca de o parte este (si) tacerea atunci cum imi pot echilibra pasii daca nu cu niste variante opuse dar de aceeasi valoare cu ea. Si mie mi-ar face placere sa schimbam astfel de vorbe si pareri chiar daca nu am fost profesor in viata mea dar mi-as dori macar, daca se poate, „profesor” pentru copii. Am intalnit cativa tineri copii care, dupa mai multe vorbe schimbate, asa mi-au spus…Si, pentru mine, TACEREA E DE AUR dar, nu intotdeauna trebuie sa…dau LINISTEA mai tare! Caci, daca ea este de o parte a cumpenei(?) si e de aur atunci cine(ce) este de cealalta parte si,poate, este din(de) platina sau diamant…
La multi ani !
Nopti si zile cat mai frumoase alaturi de cei dragi !
Mie mi s-a intamplat sa regret si ca am tacut…ecoul tacerii poate fi dureros.
Cele mai calde ganduri si urari de sanatate, fericire, bucurii si impliniri. La multi ani!
Un ecou dinspre Brăila: La mulți ani! Liniște! Uneori, tăcere!
La multi ani si multa, multa sanatate ! Sa ne traiti, domnule inspector !
Felicitări pentru site! Poftă de viață și inspirație!
La multi ani!
La multi ani, domnule inspector! Ne incantati in fiecare an, pe 6 august, cu cate o postare „de suflet”. Sper ca v-ati regasit astazi in tacerea naturii…
La mulţi ani, cu sănătate, pace, armonie!
La multi ani!
La multi ani! Multa sanatate pentru a va bucura familia si pe cei din jur cu discrete , dar distinse „taceri” , cu prezenta binefacatoare a unui spirit inalt!
O zi minunata plina de miracole!
Si totusi ati rupt tacerea. La multi ani!
La multi ani!
Multi ani speciali cu sanatate, „tacut” DOMN!
La multi ani!
La multi ani!
La multi ani!
La multi ani cu multe „taceri”! Tineti-ne martori…
La multi si frumosi ani!
La mulți ani! Sănătate, bucurii, dorințe împlinite! O zi frumoasă!
La multi ani!
LA MULTI ANI!
Tacerea in care-ti oranduiesti gandurile atunci cand scrii, apoi tacerea in care-ti confirmi trairile atunci citesti … placut neingradite manifestari ale tacerii! Tacerea cu care te intorci spre interior e un privilegiu rezervat insa exprimarii adevarului in forma lui cea mai ferita de cosmetizarile etaloanelor sociale; e apanajul celor… aflati la jubileu! La multi ani, drag profesor! Noi asteptam si zicerile, tot ca intoarcere… la valori.
La multi ani, domnule inspector! Ne incantati in fiecare an, pe 6 august, cu cate o postare… Va doresc sa aflati tacerea naturii…
La mulţi ani! Multă sănătate şi bucurii alături de cei dragi!
La multi ani cu sanatate!
La multi ani, sanatate si bucurii!
Mulțumesc, Doinița!
La multi ani!