Când totul...

Dacă totul ar fi adevărat
Viața ar căpăta chip dramatic
Ar fi ca o furtună în care
Seninul se încaieră cu ceața
Te-ai confunda cu tine însuți
Ai arde în toate sensurile
Neputând număra ce-ți rămâne

Încercând să vânezi sublimul
Tu însuți ai rămâne fără contur

Când totul e adevărat
Te temi că bucuria-i făcută
Din ciudate mici cioburi colorate
Asemeni unui vitraliu
Care cercetat de-aproape
E de fapt capriciul unor spărturi
Ce frâng și cotropesc lumina

Uitarea doar ar mai putea adăuga
Vreo perlă-n șirul gata închegat

Și doar
Paharul LUNII ochi umplut cu ea
Te-ar mai absoarbe în desfăt cu vraja sa
Pe când amestecat cu muzici nalte și fluide
Te-aduni în drum spre game-n formă de abside

Așa că azi
M-aș apuca să cercetez chiar infinitu-un pic
Căci n-am de mine timp n-am de nimic…