De primavera...

10 aprilie 2010

Buna ziua,

In primul rand ma bucur nespus de mult sa gasesc blog ce trateaza subiecte culturale. Felicitari dvs. si sotiei dvs., daca am inteles bine, atat de pe site cat si din comentariile parintilor Galatiul este orasul meu natal si -mi va ramane mereu in suflet , chiar daca am foarte multi ani de cand nu mai locuiesc acolo.

Cat despre tect este numai bun de filosofat intr-o atmosfera prietenoasa cu o cafea gustoasa.

P.S. Mai vrem texte de acest gen care sa ne duca la introspectia sufletului, gandului, mintii, etc.

20 martie 2010

Nu sunt de acord ca „drumurile fara obstacole duc catre nicaieri”… eu cred ca drumurile fara obstacole sunt cea mai simpla cale prin care ajungem sa ne redescoperim, sa ne regasim neschimbati, sa ne putem recunoaste la intalnirea cu cei plecati la drum; la capatul drumului fara obstacole sta „oglinda” celui plecat la drum.
In schimb, drumurile cu obstacole duc catre „celalalt”, cel care imi poarta numele si care imi poate innobila trupul, cel care a reusit sa rezolve obstacolele, cel care a invins dificultatile, cel care a invatat ceva din greutati si provocari, cel care a reusit sa se depaseasca, sa se transforme, sa se adapteze lumii sau sa-si adapteze lumea. Drumurile cu obstacole duc catre o fiinta noua care merita putin mai mult titlul de „om”. Multe drumuri care nu duc catre nicaieri trebuie parcurse de un om pana sa poata fi numit „om”.

In privinta primaverii, perspectiva mea este influentata de cateva evenimente care se desfasoara cu obstinatie in aceasta perioada a anului. In mediul meu rural, ajuns batran prin neintinerire, aceste prime zile de primavara ofera oportunitatea manifestarii artimice unui fenomen natural si implacabil. Frecventa cu care inceputul primaverii imi rapeste consatenii este dovada ca primavara este mai curand un liman, este un premiu acordat celor ce-au invins, este rasplata celor ce-au reusit, este sansa victoriei la capatul unui destin plin cu incercari. Este atat de coplesitor cand cineva ne paraseste vara, atat de natural cand o face toamna sau iarna, dar atat de frustrant cand nu poate depasi inceputul primaverii. Atat de multi parasesc lumea aceasta in cursul anului, dar, si mai multi in aceste zile ale infrunzirii. Privind astfel, as putea spune ca primavara nu este primul anotimp; anul este asezat crucis, primavara este cel din urma anotimp, cel pentru care merita patimit atat de mult, atat de greu, atat de hibernal. Este rasplata de la capatul drumului, este telul dorit si asteptat. Se ofera doar celor pregatiti o primeasca.

Acum, crosetand cele doua idei, as putea spune ca „omul” este primavara devenirii noastre. Sa alergam spre omul cu un dram mai bun, cu un dram mai generos, cu un dram mai atent si receptiv la lumea in care traieste. Sa alergam spre omul care ar merita sa traiasca folosindu-ne corpul, spre omul care ar raspunde intr-o masura mai adecvata miracolului existentei noastre. Sa o facem infruntand spaimele si poverile. Sa o facem mai ales atunci cand, din cauza durerii, tristetii sau suferintei, avem impresia ca stagnam. Omul acela ne-ar fi recunoscator pentru ca l-am facut posibil. Precum primavara rasplateste chinul iernii care a trecut atat de greu, dar pe care tocmai am depasit-o.

18 martie 2010

Minunat spus !… Si la mine, primavara a venit pe lumina , dimineata ,deschis si cu mult drag….. In explozia de minuni !!!!…. enumerate de tine , caut un drum?!… Si de voi gasi unul fara obstacole , stiu ca acela nu duce nicaieri ….
Gabi