Anume astăzi, m-am gândit că aș putea scrie despre tâlcul a două vorbe, însă fără dicționar; o gustare, doar o picătură din farmecul ambiguității, astăzi ne este permis. De ce nu? Astăzi, când se celebrează starea de grație, putem să ne zbenguim puțin, lipsiți de seriozitate, printre înțelesuri.
Așa pornind, am putea gândi la tonuri și nuanțe, dacă am vorbi, de pildă, despre bărbați și femei, sau, fideli ambiguității optate, am putea pe furiș gândi la bărbați și femei, după rânduială, vorbind despre tonuri și nuanțe… Ei – tonuri, ele – nuanțe! Nuanțele sunt prin excelență feminine; tonurile își poartă chiar și în dicționar povara masculinității ambigue. Nuanțele sunt ale florilor! Tonurile dau simbrie albului sau negrului. Și totuși…, tonuri înalte și expresive, tonuri joase și triste…
S-a spus – dar eu nu cred în asta – că s-a putut observa în combinația tonuri – nuanțe cum că omenirea s-a îmbogățit cu un limbaj inedit și simplu: categorii întregi sunt dispuse să transmită mesajul cedării complete a conducerii, după cum optează spre deschis (unii bărbați spun spre blond); dimpotrivă, altele nu au nicio înclinație spre a fi captate, urmărind ele acapararea țintei; și unii, și alții se tem de nuanțe și închid ochii, așteptând lumină…
Astăzi, de Ziua Mondială a Poeziei, am preferat tonului academic, sobru – care anunță întâlniri ale elitelor etc. – o nuanță fantezistă, a sinelui, pentru că Sărbătoarea Poeziei poate fi celebrată ca în singurătate…
De aceea, dacă ați ajuns până aici, vă rog să reflectați în liniște!
Alte articole
Alte articole
Omagiu
(prin revoltă) Vrând să-mi exprim nemulțumirea față de expresia „mica unire” scrisă cu majuscule…
EMINESCU – e c o u r i
Perenitate și paternitate „Universal deodată”, „din Eminescu, referiri ca-n sacra…
Îndemnuri „endogene” de Ziua Mondială a Educației
În România, în materie de educație și cultură, nu trebuie să cauți inspirație și exemple foarte…
Nimic nou? Doar timpul e de vina,ragazul sau……?
E aceeasi persoana. Multumesc de completare la reflecție!
Mulțumesc pentru urare, Mihaela!
Vezi tu, puțini mai au acest răgaz. De aceea cred – dacă și comentariul anterior este al aceleeași – că diferența dintre cei ce scriu poezia și cei care doar o simt e aproape una de nuanță, este asemenea deosebirii dintre starea de dor și aflarea drumului de la dor la dor, cam cum ar fi spus Fănuș Neagu…
… LA MULTI ANI !DE ONOMASTICA DE ASTAZI A SF. TEODOR SI NUMAI IMPLINIRI!
Sa reflectam in liniste!De ce anume atunci cei mai multi dintre cei ce scriu poezii sunt de gen masculin?
„Poezia e o revarsare fireasca a inimii.”A.France
Citind spusele dumneavoastră și încercând să văd ce este printre rânduri, am prins cu coada ochiului televizorul: o ”nuanță blondină” tocmai ținea un discurs ”înalt și expresiv” chiar academic, unui ton masculin dar somnoros , mângâiat de lumina gălbioară, visând la simbria ce-o va da. Dilema mea: mie sau lui!?
Aveţi un deosebit talent literar si vă citesc cu mare plăcere articolele .Foarte interesant tâlcul acestor vorbe potrivite ton -nuanţă, nu m-as fi gândit niciodată la aşa asocieri .Felicitari!
Si, daca e sa ramanem sub valul subtil al poeziei, o intrebare retorica: Cum ar fi viata noastra fara tonuri, fara nuante, contraste, fuziuni sau pasteluri? Desi am spus ”retorica” , risc si dau raspunsul: o dominanta cromatica de gri, anosta si plictisitoare…