Acum câțiva ani, într-o zi de august care îmi tot încheie câte o spirală a vieții, sau poate îmi începe alta, spuneam că la o asemenea sărbătoare nu trebuie să aștepți să fii copleșit cu urări, ci, dimpotrivă, se cuvine să-ți dedici ziua celor ce ți-au fost cei mai apropiaţi martori și cei mai buni făuritori ai vieţii. Cred așa și acum.
Astăzi, însă, e o sărbătoare dedicată: 8 Martie este o ediție de lux a infinitului vertical. În acest chip, FEMEIA atrage admirația noastră desăvârșită, nesupusă vreunei restricții; nu știu dacă elogiul exprimat va putea acoperi vreodată toate profunzimile și toate nuanțele cărora le datorăm faptul că am avut de unde învăța delicatețea, politețea, discreția, mândria suportabilă, puterea credinței, rostul ordinii…
Astăzi o să mă aud cu mama: i-aș vorbi despre putere, despre sacrificiu, despre izbândă, despre lacrimi, despre așteptare…
Soţiei i-aş vorbi despre strălucire, despre înţelepciune, despre virtute, despre dăruire, despre devotament, despre mândrie, despre îngăduinţă, despre iertare…
Fiicei mele i-aş vorbi despre frumuseţe, despre inteligenţă, despre creativitate, despre raţiune, despre năzuinţă, despre ideal, despre forţă, despre biruinţă…
De-ar putea vorbele acestea să lumineze ungherele sufletului oricărei femei, aș înțelege și eu ce este invincibilitatea!
Alte articole
Educatori și educație
4 octombrie 2010
Lecția începutului
13 septembrie 2010
Viața
5 august 2010
15 iunie – marea semnificaţie
15 iunie 2010
De primavera…
14 martie 2010
FEMEIA – într-un lied bărbătesc al culturii umane
8 martie 2010
RESPONSABIL versus HAOTIC
1 martie 2010
Concursul Micul Matematician
1 martie 2010
Bine aţi venit!
26 februarie 2010
Alte articole
Scrisoare către mine. De Ajun
Omule, Mai jos, e o bijuterie muzicală; e un dar pentru tine; nu este un colind, dar poate fi o…
23 decembrie 2013
Viața, de la sintactic la semantic
Explozia de mulțumire, de satisfacție, de emoție, în cele din urmă, care a umplut orașul în ziua…
3 decembrie 2013
Festivalul „George Enescu” – festival de lecții!
„Magia există !” Sub acest inspirat generic, luna septembrie (1-28) a venit cu un dar strălucitor…
28 septembrie 2013
4 Comentarii
Adaugă comentariu
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Invincibilitatea o cunoaste doar sufletul unui om care a suferit ,dar care a reusit sa spere mareu ca va fi mult mai bine,care a reusit sa gaseasca putere sa caute iubire! Iubirea ne da oricand putere!
Multumim! un gentleman ati fost ,un gentleman ati ramas!
Foarte frumos si emotionant!Multumim!
Multumim!