Valoare, nu împrejurare

Am primit zilele astea o „istorioară” care se potrivește de minune cu articolul meu precedent. Am căutat să văd cât de „traficată” este; puțin, doar câteva referiri. O redau întocmai, reflectând la meșteșugul prin care am putea să facem generațiile să reviziteze binele, frumosul, adevărul.

“Un cunoscut profesor din U.S.A și-a început seminarul în fața a 200 de studenți fluturând o bancnotă de 20 de dolari.

– Cine dorește această bancnotă? intrebă profesorul, iar sala se umplu de mâini ridicate.

Apoi, profesorul ia bancnota și o mototolește apoi adresează aceeași întrebare:

– Cine dorește această bancnotă?

Mâinele au rămas în aer.

Profesorul ia bancnota și o aruncă pe podea, o cal în picioare, o murdărește de praf, o șifonează groaznic.

-Cine dorește această bancnotă?

Mâinele au rămas în continuare în aer.

– Știți de ce doriți această bancnotă după ce a fost mototolită, șifonată, murdărită de praf și călcată în picioare? Deoarece si-a pastrat valoarea.

De multe ori suntem căzuți la pământ, ne simțim murdari de deciziile luate, suntem șifonați verbal și fizic, suntem împroșcați cu noroi de diverse persoane. Important este să ne păstrăm valoarea. Omul trebuie iubit și catalogat dupa valoarea sa, nu după o anumită circumstanță sau împrejurare.

Păstrați-va valoarea! Este singurul lucru ce nu vă poate fi luat de nimeni, niciodată.”

O asemenea poveste ne trimite cu gândul la celebra dispută a universaliilor, dar și la speranța că mai există magiștri în căutarea salvării spiritualității de la vreun lung declin inexorabil.