Într-o a şasea zi din luna august a fost să fiu şi eu venit pe lume.

Eu cred că în ziua aniversară nu cei din jur trebuie să-l copleşească pe cel prăznuit cu urări, ci se cuvine ca acela să-şi dedice ziua celor ce i-au fost cei mai apropiaţi martori și cei mai buni făuritori ai vieţii lui.

Urmând pilda sinaxară a zilei, parcă aş vrea să aflu o înălţime, un Tabor al locurilor, sau poate al vremurilor, pe care să iau cu mine trei fiinţe dragi, cărora să le vorbesc, să le vorbesc simplu, din inimă.

Mamei i-aş vorbi despre putere, despre sacrificiu, despre izbândă, despre lacrimi, despre tata, tata care s-a stins  nelămurit sub ochii mei de copil…

Soţiei mele i-aş vorbi despre strălucire, despre înţelepciune, despre virtute, despre dăruire, despre devotament, despre mândrie, despre îngăduinţă, despre iertare…

Fiicei mele i-aş vorbi despre frumuseţe, despre inteligenţă, despre creativitate, despre raţiune, despre năzuinţă, despre ideal, despre forţă, despre biruinţă…

S-ar putea ca, în timp ce aş vorbi, ele să nu urmărească privirea mea, să nu distingă mare lucru în ochii mei, dar le rog să mă creadă că de acolo  și acum pleacă  o lumină, lumina cu care le învălui, pornită din inimă, din toată inima mea.

Vă iubesc!

Al vostru,

TS

Alte articole

Nimic gasit.

Alte articole

Tonuri și nuanțe

Anume astăzi, m-am gândit că aș putea scrie despre tâlcul a două vorbe, însă fără dicționar; o…


Unice

Dac-ar fi ca ELOGIUL sincer pe care îl exprim astăzi pentru voi să vă aducă un plus de desfătare…


Iar …din nou!

Agitația adesea inutilă din societatea românească pare să ne creeze mari iluzii: că năzuim (după…


Teodor Ștefănică

Consiliere în învățământ