Într-o cronică apocrifă a vieții mele
s-ar putea vorbi despre
schimbarea de perspectivă
a translației de la, de fapt, obscurul nivel material 4.0
către imateriala mea axă,
dându-mi peste cap încercarea
de revenire la starea anterioară.

Acum,
mă aflu oprit, derutat,
după toată amiaza fierbinte
în care sorbisem din palme
o licoare dătătoare de viață.

Îmi cercetez gândurile,
(care imploraseră chiar și versuri…)
îmi dau seama că sunt asediat
de o limbă străină
ale cărei litere și cifre pronunță
din ce în ce mai puțin șoptit
fresce ale unui lăcaș pângărit…

Încerc să vorbesc clar
dar nu se aude nimic…
Ceva ca o lavă mi se prelinge pe gât
când vreau să redau sunete
despre strania încropire hlizită, obscură…

Știu:
va trebui să fac unele transformări
în creierul meu încins.
E nevoie chiar de o modificare radicală.
Mai știu eu, oare, să mă bucur de lucruri mărunte,
cum ar fi o cămașă,
o pasăre liberă,
o gură de apă?
Chiar în lipsa lor…

Voi revitaliza substantivele, verbele,
o să le scot din întunericul fosforescent
prin tuneluri îndreptate spre lumină,
spre singularul luciu aniversar,
ferit de înmulțirea cu zero…
Voi continua să gândesc lumea în sunete
până când, de la marginea ultimei nopți,
va pluti spre mine apotropaic
Sonata Lunii,
direct din capodoperianul Meridian Zero!
Va fi o sărbătoare a contrapunctului!
……………………………………
4.0. Patru. Punct. Zero.
Immundus absconditus!

Alte articole

Prefigurând zorii unei mari atracții!

Pentru generații de-a rândul ale ultimilor 150 de ani, Eminescu a rămas Marele Poet, un Tot…


Doar domnul Eminescu!

Pe 15 ianuarie 2011, imediat după legiferarea Zilei Culturii Naționale pentru data de 15 ianuarie a…


Recurs aniversar…

(un asterism celest...) ...dacă ați ajuns până aici, ascultați, totodată, și bijuteria muzicală...…


Teodor Ștefănică

Consiliere în învățământ