Howard Gardner în România, din generozitate
Dacă mai e vreun profesor în România care nu a auzit de „inteligenţe multiple” şi, implicit de Gardner, părintele acestui „boom intelectual” de sfârşit al secolului 20 şi început de secol 21, atunci aceasta ar fi un bun criteriu de blam profesional.
Autor al teoriei psihologice care a revoluţionat lumea ştiinţifică în domeniu, recunoscut, la nivel mondial, ca fiind cel mai faimos expert în educaţie, autor a peste 25 de cărţi şi numeroase articole, traduse în 28 de limbi (dacă evidenţa aceasta mai poate fi ţinută), deţinător al multor titluri ştiinţifice, academice, considerat de către jurnalele de specialitate în anii 2005 şi 2008 între primii 100 de intelectuali cu cel mai mare impact în lume - de ce recunoaştere mai are nevoie Howard Gardner, ce ar mai dori să adăuge capitalului de onoare acumulat, aşa încât la cei aproape 68 de ani să călătorească peste Ocean în Europa, pentru a ajunge câteva zile în România (17-19 martie a.c.) să conferenţieze la Sinaia în faţa a peste 400 de profesori şi decidenţi în educaţie din România şi alte 7 ţări? Nu, această formulă explicativă nu rezistă. Aşa cred eu. Mai cred că nici acordarea titlului de Doctor Honoris Cauza la Universitatea de Petrol şi Gaze din Ploieşti – eveniment consumat în acest interval - nu ar mai fi o atracţie irezistibilă pentru Howard Gardner, chiar dacă rectorul român numea evenimentul o „onoare reciprocă”, apreciere la care – hai să zicem - ar fi fost îndreptăţit, poate, profesorul Gardner.
Atunci, singura explicaţie pe care o mai avem este marea generozitate intelectuală a Profesorului.
Dincolo de conţinutul remarcabil prin claritate al discursului şi al celorlalte activităţi (despre care vom mai scrie) în care ne-am lăsat fascinaţi de profesorul Gardner, aceasta este esenţa prezenţei sale la Seminarul organizat de Editura Sigma şi Institutul pentru Dezvoltarea Evaluării în Educaţie la Sinaia: GENEROZITATEA ÎN ŞTIINŢĂ.
Femeia...
...astăzi,
starea de graţie a lui 8,
forma stilizată a infinitului vertical ...
...bărbaţi, admiraţie la liber,
astăzi...
Mărțișor
Înainte de ivitul soarelui, pe voi, toate "ele"-le noastre, să vă învăluie magia mărţişorului!
Ritual și reflecții
Scot aproape la întâmplare cărţi din rafturile bibliotecii. Mă uit câtva timp la fiecare, le răsfoiesc puţin, caut să-mi amintesc, dacă am ce, câte ceva despre fiecare. Ce am citit, ce nu am apucat... Rămân mai mult asupra uneia. O deschid.Tipărită în 1974. Ehe, ani, de-atunci! Ediţia a VII-a revăzută(cartea apăruse în 1958). Aşadar, se “consuma” carte, nu glumă (îmi zic, în trecere, ce să se fi consumat pe-atunci?); şapte ediţii în 16 ani, e lucru de luat în seamă. Editura Eminescu, colecţia BE – Biblioteca Eminescu. O supun şi pe aceasta procedurii ritualice, o răsfoiesc. Inspir cu voluptate aerul pe care foile desprinse în evantai din strânsoarea prietenoasă a mâinii îl pun în mişcare, cu tot cu mirosul de carte de bibliotecă. Brusc, defilarea în evantai se opreşte: o foaie al cărui colţ de jos e îndoit. Cineva se oprise odată cu lectura la pagina 167. Cine oare? După stropul de ojă de pe marginile foilor următoare, se prea poate să nu mă înşel... Să fi întrerupt lectura pentru a se pregăti de dus undeva, sau, poate, de primit pe cineva? Ultima pagină: tiraj 43 209 broşate. Extraordinar. Astăzi, câteva miişoare de exemplare ar fi ...aur (vorba lui nea Lică, Dumnezeu să-l ierte!). Preţul nu-l mai pot descifra: e mascat straşnic cu cerneală.
A, uitasem să spun ce m-a făcut să rămân mai mult asupra acestei cărţi. Am dat pe prima pagină de o dedicaţie: “Un bulgăre de fericire şi un cald <La mulţi ani>”. Semnat : Ionica.
Cândva, cartea-dar era la preţ!
Chiar, se apropie martie. Ce-ar fi să...
Prin Mânjina, spre 24 ianuarie
Costache Negri – 32 ani
Mihail Kogălniceanu – 27 ani
Nicolae Balcescu – 25 ani
Alexandru Ioan Cuza – 24 ani
Ion Ghica - 28 ani
Vasile Alecsandri - 23 ani
Alecu Russo – 25 ani
Ion Ionescu de la Brad – 26 ani
Dimitrie Blintineanu – 25 ani
Acestea erau vârstele unor tineri de excepţie pe la 1844, când au început să se întâlnească periodic la moşia de la Mânjina – azi satul Costache Negri din judeţul Galaţi – a familiei Negri, unde a prins rădăcini ideea Unirii.
Astăzi aduc omagiu lui Costache Negri, cel ce a fost sufletul grupului de tineri cărturari care se reuneau adesea la Mânjina spre a discuta probleme de natură politică, spre a tălmăci în cuvinte marile reforme ce vor prinde viaţă în timpul domniei lui Cuza Vodă. Forţa înţelepciunii sale drepte, căldura blândeţii şi nobleţea caracterului său au fost tăriile care au unit grupul, ca un exerciţiu pentru Unire.
Românii, şi cu deosebire gălăţenii, să arunce o privire în timp şi vor vedea, acum vreo 152 de ani, pe
Alexandru Ioan Cuza – 39 ani, Domn al Principatelor,
Costache Negri – 47 ani,
Mihail Kogălniceanu – 42 ani
Ion Ghica - 43 ani
Vasile Alecsandri - 38 ani
Ion Ionescu de la Brad – 41 ani
Dimitrie Blintineanu – 39 ani
prinşi în vreo horă a Unirii, după ce ani la rînd, adesea, la Mînjina, călcaserră iarba sau omătul, privind, respirând, discutând aprins, plănuind un excepţional drum istoric, încheiat simbolic cu o Horă cât o ţară.
...Bălcesu se stinsese, peste vreo 10 zile îl va urma Russo...
Adesea, pe nedrept, Mânjina Galaţiului e un loc mai puţin marcat pe harta marii reuşite: Unirea din 24 Ianuarie.
Eminescu = Eminescu
Am întârziat să scriu acest articol prin care să marchez în felul meu Ziua Poetului. Încă sunt derutat şi nu ştiu dacă să mă furişez în coloanele celor care sunt "copleşiţi" de legiferarea Zilei Culturii Naţionale tocmai azi, peste nu îndestulătoarea, ci copleşitoarea semnificaţie a Zilei Eminescu. Cu riscul de a rămâne complet izolat, singur, mărturisesc că eu nu mi-am pierdut firea la auzul acestui ...eveniment legislativ, prin care se instituie, prisoselnic, obligaţii românilor, tocmai de Ziua Poetului, de a promova Cultura şi abia în acest context, şi pe Eminescu. Chiar dacă ziua de naştere a Poetului e temeiul, mobilul acestei legi, nu. De 15 Ianuarie, instituţiile săvârşesc din sinele lor un refelex cultural naţional; mai mult decât atât este un nonsens. E ca şi cum s-ar legifera confuzia între convingere şi constrângere. Nu, Eminescu îşi este sieşi şi ne este nouă suficient ca metaforă de înaltă esenţă pentru Cultură. Nu e context mai potrivit pentru expresia "să dăm Cezarului ce-i al Cezarului"; să cinstim exclusiv pe Eminescu de Ziua Lui ca o reverenţă pe care însăşi Cultura Naţională I-o face, iar dacă într-o zi anume cinstim Ziua Culturii Naţionale, poate a doua zi, atunci înscrisurile de pe diadema acestei Zile să înceapă tot cu Eminescu, în timp ce instituţiile vor urma sugestiile din anunţatul ghid al Ministerului Culturii(sic!).
Astăzi şi în fiecare an pe 15 Ianuarie eu voi încălca o lege, voi sărbători doar Ziua Eminescu! A doua zi mă voi apleca şi asupra ghidurilor...
La mulți ani - 2011!
Sfârşitul de an e un bun moment pentru concluzii, pentru generalizări. Se poate vorbi despre rezistenţa le generalizare ca despre o piedică la înaintare. Cu alte cuvinte, de exemplu, câte experienţe negative ne sunt necesare pentru a trage o concluzie de refuz într-o relaţie? Sau, câte chibrituri trebuie aprinse pentru a spune că sunt bune. Uneori, ritmul rezultatelor luptei dintre generalizare şi decizie e hotărâtor pentru bunul drum.
Am mai putea vorbi astăzi despre viaţă ca un experiment natural, despre faptul că absurdul există, îl întâlninm în viaţă, despre astăzi şi cândva, despre oameni-mătase şi oameni-bumbac, despre faptul că în pofida "depărtării", unii prieteni ştiu ce vrei, despre un anunţ care ar suna cam aşa: "om, caută om"...
Dar nu, astăzi vreau să mă gândesc la enigma atracţiei între oameni şi la faptul că totuşi, există oameni minunaţi!
LA MULŢI ANI, TUTUROR!
Un articol interesant (IV)
(continuăm publicarea interviului cu profesorul finlandez Jukka Kangaslahti)
CampusNews: Ati purtat discutii cu reprezentantii Ministerului Educatiei. Vi s-au parut pregatiti pentru modernizarea sistemului de invatamant?
Jukka Kangaslahti: Nu stiu daca sunt cea mai indicata persoana sa spuna asta, insa din experienta mea cu alte tari, pot spune ca birocratia trebuie eliminata. Dezvoltarea si progresul educational nu sunt posibile daca nu schimbi birocratia si administratia. (...). Atat timp cat ramaneti legati de aceleasi reguli si aceleasi cursuri, nu puteti schimba mare lucru.
Din punctul meu de vedere, cred ca romanii ar trebui sa aiba o noua viziune asupra adminsitratiei. Aveti nevoie de mai multa flexibilitate. E un drum lung si greu de parcurs, dar trebuie inceput cu sistemul de administrare.
CampusNews: Schimbarea trebuie sa inceapa in scoli si apoi sa inglobeze si autoritatile sau initiativa trebuie sa apartina guvernului?
Jukka Kangaslahti: Trebuie sa porneasca simultan din ambele parti. Este mai usor sa scrii legi si reguli decat sa le pui in practica, e mai usor sa faci cercetari si recomandari decat sa le pui in practica si sa obtii o realitate mai buna. Vorbim si scriem foarte multe, dar daca exista un zid intre discurs si realitate, atunci nimic nu se intampla, de fapt. Daca pe langa asta, ar exista scoli dornice nu sa copieze, ci sa aplice modelul finlandez contextului lor, atunci autoritatile ar trebui sa fie deschise unei astfel de intiative. Iar daca si alte scoli vor fi dornice sa urmeze modelul, atunci vom obtine un efect de bulgare de zapada.
Daca vrei sa schimbi lumea trebuie sa fii un bun profesor
Un articol interesant (III)
(continuăm publicarea interviului cu profesorul finlandez Jukka Kangaslahti)
Poate e vreun aspect care să genereze comentarii...(T.S.)
CampusNews: Putem avea invatamant de calitate fara finantare din partea statului?
Jukka Kangaslahti: Intotdeauna avem nevoie de bani. Daca nu ai bani sa investesti in educatie, incearca ignoranta si-ti vei da seama ca te costa foarte scump. Bineinteles ca avem optiuni, putem reduce birocratia, de exemplu, si sa dezvoltam un program care sa ne scape de lucrurile inutile. Resursele pot fi mai bine gestionate. Nu trebuie sa depui mai mult efort, ci sa administrezi intelept resursele. Poti investi mai putini bani, dar sa o faci inteligent.
CampusNews: Unde se situeaza salariul profesorilor finlandezi?
Jukka Kangaslahti: Cred ca se situeaza undeva in zona salariului mediu. (cam 5000 euro - T.S.) Depinde, bineinteles, si de munca pe care o fac. Nu vorbim de o suma foarte mare de bani, dar e un salariu decent, din care isi permit sa traiasca. Parerea mea este ca daca iti place ceea ce faci si esti motivat, salariul vine undeva, pe locul doi. Daca te poti intretine din salariu, atunci este ceea ce ai nevoie. Este foarte important si ca societatea sa sustina profesorii si a fost nevoie de mult timp ca profesorii finlandezi sa fie respectati si ca tinerii sa isi doreasca sa devina profesori.
Nu avem grupuri de oameni care sa vina in inspectie in scoli si lucrurile merg foarte bine
Un articol interesant (II)
(continuăm publicarea interviului cu profesorul finlandez Jukka Kangaslahti)
CampusNews: Cum decurge programul de pregatire a studentilor care devin profesori?
Jukka Kangaslahti: In primul rand, sunt foarte multi studenti care vor sa devina profesori, insa este foarte dificil sa fie acceptati. Este vorba de un program destul de extins, care dureaza 5-6 ani, in functie de domeniul de specializare. Au foarte multe cursuri de pedagogie si merg la scoli speciale pentru orientare practica. Trebuie sa faca si lucrari de cercetare, sa interpreteze notiunile teoretice si situatiile practice, pentru a fi pregatiti pentru mediul educational. Nu este deloc usor.
Toti profesorii trebuie sa aiba un master, exista astfel de programe concepute special pentru profesori. Pentru cei care vor preda la clasele I-VI exista un anumit tip de master, mai generalist, pentru cei care vor preda la ciclul secundar, masterul este specializat pe un anumit domeniu. Oricum, chiar si profesorul de clasa (n.r. invatatorul) de la ciclul I-VI va trebui sa se specializeze pe 2-3 materii care sa ii ajute sa se concentreze mai mult si sa colaboreze cu colegii lor. Daca unul se pricepe mai mult la muzica, poate sa isi ajute colegii, la fel si cu cel care este mai bun la matematica. Trebuie sa fie foarte flexibili.
Trebuie sa fii o persoana cu adevarat speciala ca sa iti ofere cineva un loc de munca