Să ne ”batem” …predictiv!
Pe la jumătatea lui octombrie a început ...stagiunea de toamnă a concursurilor şcolare cu finanţare din partea concurenţilor. O inepţie! Cum să chemi la concurs când nici nu a început bine pregătirea, programul de antrenament, adică anul şcolar?! Cum de nu băgăm de seamă că suntem atraşi într-o potlogărie, în care bieţii copii sunt puşi să se "bată" între ei înainte de vreme?! Pe cheltuiala familiilor năucite de abundenţa şi climatul emfatic al concursurilor şcolare, ne facem de treabă sâmbetele şi duminicile de peste an.
Într-o discuţie cu organizatori ai unui concurs ce cunoaşte vreo 3 etape, fiecare consistent plătită, am făcut observaţia că e prea devreme, la începutul şi chiar pe parcursul semestrului I pentru concursuri. Am primit un răspuns şi o explicaţie ce urmau să-mi curme elanul critic; în fapt, am rămas stupefiat: mi s-a spus că e vorba de o etapă predictivă!!! Mai mare trăsnaie nu se poate în materie de concursuri, de orice natură ar fi ele: sintagma "concurs predictiv" dezvăluie un conglomerat confuz de cunoștințe în mintea celui ce o rostește. Concursurile nu pot fi decât sumative, finale, nicidecum predictive. Confuzia e lesne de observat, punând faţă în faţă termenii de "evaluare" şi de "concurs". Orice concurs este şi o evaluare, dar nu orice evaluare este un concurs. Aşa stând lucrurile, evaluările pot fi predictive, concursurile, nicidecum. Dar cine stă să-şi bată capul cu asemenea analize? Conduita-şablon și mimetismul sunt mult mai la îndemână şi tocmai pe asta se întemeiază succesul financiar şi sporirea "fără număr" a aşa-ziselor concursuri şcolare în care căştigătorii nu se pot lăuda că sunt campioni.
O altă serie de întrebări ar fi: "Câte concursuri poate suporta într-un an şcolar un elev? Care este potenţialul de concurs al unui copil? Cine are menirea de a veghea la dimensiunea psihologică a circuitelor înseriate şi în paralel ale concursurilor şcolare? Cine ar trebui să se așeze în fața oricărei autorități, fie școlare, sau tutelare, și să spună: STOP, nu mai mult de două, sau trei, excepțional patru concursuri ”per capita” într-un an școlar!" Sunt copii care ”adună” câte 8-10 participări în același an. De ce să nu normăm ”per capita” și concursurile? Altfel, pentru cei ce se duc ”serios” la concursuri, excesul de stări competiționale devine o traumă, un abuz emoțional, iar pentru cei ce se duc din mimetism, concursul devine o bagatelă. Apoi, în ce tip de analiză îi cuprindem pe cei ale căror familii nu pot suporta financiar concursurile? Oricum, e de rău, nu de bine.
Evident, concursurile nu pot fi interzise. "Piaţa" trebuie să fie liberă. Însă, cadrul de manifestare poate fi definit de către autorităţile în materie. De exemplu, ce-ar fi dacă în calendarul şcolar ar fi stabilită o singură sesiune pentru toţi ofertanţii de concursuri naţionale, să zicem, de pildă, săptămâna de vacanţă dinaintea Paştelui. Elevii şi profesorii lor ar putea opta pentru oricare dintre concursurile de pe "piaţă". Asta da, ar fi o concurenţă şi între ofertanţii de concursuri. Să vadă şi ei cum e să ...concurezi!
O fi...?! n-o fi...?!
O săpuneală zdravănă
Zilele trecute, la una din televiziunile de ştiri a fost invitat, în cadrul unei emisiuni-dezbatere, Dan Puric. Înainte de a mă referi la fapta ce vreau să o evoc, nu pot trece aşa, fără o „reverenţă” pe lângă actorul-orator, „socrate”-le cu care avem onoarea să fim contemporani; nu, nu am greşit numindu-l aşa, ci am uzat - preţios, ce-i drept - de o modalitate de îmbogăţire a vocabularului, anume, schimbarea valorii gramaticale. Un substantiv propriu, poate deveni unul comun, pierzând, astfel, din galoanele ce-l ţin la loc anume, dar rămânând prin preajmă. Tocmai această proximitate îl onorează pe Dan Puric (de fapt, el o şi cam mimează), în ciuda demersului meu speculativ. Dacă aş fi vrut să fac aluzii periferice, aş fi putut spune „Petrache Lupu” al spaţiului cultural, dar nu, Dan Puric excelează prin exerciţiile de virtuozitate verbală, ce uneori e pură, limpede ca apa chioară, dar adesea conţine – precum zaiul bucăţile de gheaţă – perle meşteşugite din cuvinte, expresii, imagini asociate, pline de „dignitate” culturală, şi, cu cât mai „pline”, cu atât mai „cu nasul pe sus” faţă de obiceiurile şi instituţiile hăbăuce ale unui popor năucit. N-o să mă las prea mult pradă seducţiei de a polemiza şi exprim, totuşi, admiraţia mea pentru opera non-conformistă a lui Dan Puric, de propovăduire a binelui, căutând cu lumânarea virtuţile poporului său.
Revenind, spuneam că a fost invitat la un dialog într-o emisiune a unei televiziuni de ştiri. Întrebări percutante, răspunsuri grave, îmbrăcate în neastâmpărul incursiunilor, de-acum ştiute, în istorie, cultură, vieţi ale personalităţilor, toate prezentate cu farmec, de parcă nici vorbă să nu fi fost şi el, Dan Puric, pe-acolo. Pierzând din vedere atitudinea rechizitorială a interlocutorului, prezentatoarea aduce vorba despre atracţia telespectatorilor faţă de subiecte minore. Atât i-a trebuit lui Dan Puric, şi bine a făcut. Ce mamă de săpuneală i-a tras televiziunii gazdă şi, nemijlocit, realizatoarei acelei emisiuni, pe care le-a asociat fără ocolişuri cu toţi „făuritorii” standardului mediocru al telespectatorului mediu. Mare dreptate are Dan Puric. Zilnic, creierul telespectatorului televiziunilor quasiimpropriu numite de ştiri, sau de cancan, este „spălat” într-o zoaie de emisiuni-marfă, vândute necinstit, asemenea cum fac nişte intermediari ordinari. Da, televiziunile acestea sunt nişte intermediari şmecheri, asemenea intermediarilor de prin pieţe, cu deosebirea că, în timp ce pieţarii spurcă preţurile, ceilalţi spurcă însăşi marfa, viaţa sub diversele ei aspecte, pe care o vând poleită în luminile şi culorile studiourilor. Cum altfel să-i califici pe cei ce fac comerţ cu vieţile oamenilor, oricare ar fi aceştia, vânzând zile întregi aceeaşi tragedie dintr-un accident de circulaţie sau aceeaşi dramă sufletească, cum să încadrezi decât în vecinătatea comerţului cu „carne vie” comerţul cu „viaţă vie” sau pierdută?
Nu despre sfârşitul acestor platforme media este vorba; avem la dispoziţie alternativa de a le trage din când în când câte o săpuneală zdravănă; eu o să-i „chelfănesc” pe unde i-oi prinde; vreau, într-un cuvânt, să-i „puri(fi)c”.
...viața, în gând...
Deunăzi venise vremea să-mi serbez ziua de naștere. După tonul și nuanțele mesajelor venite de la prieteni, cunoștințe - câți mai au numele meu prin agenda lor, ar fi trebuit să mă simt bine. De ce nu? Să mă simt bine pentru că m-am născut, că sunt liber, sunt în ordine. Dar... Bine, pentru că m-am născut și că voi da socoteală pentru asta, că încă nu dibuiesc un motiv special care să justifice lucrul acesta? Bine, că sunt liber, chiar dacă libertatea îmi e bună, uneori, doar să mă plimb cu ea pe fața pământului? Bine, că oi fi învins și eu ceva greu în viața mea și sunt în ordine, adică în lume am și un loc printre oameni, dar sunt și ghimpe unora?...
Și totuși, mă simt bine pentru că îmi place să privesc soarele, cerul sau norii, îmi place să mă uit la oameni. Ce, nu e frumos cerul, încât să-ți ajungă nu pentru o viață, ci pentru mai multe? Nu sunt frumoși norii? Dar pe-aici, pe jos, nu-ți oferă ei, oamenii, cel mai frumos spectacol din toate spectacolele câte se pot închipui?
De ziua mea, am vrut să fiu într-un loc de unde să nu stânjenesc peisajul să se încarce de melancolia obișnuită a pământului, iar ea, ziua, să se topească într-o curgere fără sfârșit. Am fost aproape...
Fănuş Neagu, voievodul metaforei
Potop de har i-au revărsat ursitele la naştere. Ameţitoare ca un parfum din esenţe de rang fin, frazele fănuşiene ramân mărturia unei minţi poleite de strălucirea conexiunilor cu zeci de clase peste ordinul altora, clasificate ele însele.
În literatura română nu este plăsmuitor de metaforă mai hărăzit decât Fănuş. Domeniul său de referinţă va fi exclusivist : "fănuşian" va fi parola de intrare direct la metaforă.
Începând de astăzi, Fănuş Neagu nu mai este ţinut de limitele fizice care l-au preumblat prin lumea asta, este spirit pur, este esenţă, este metaforă, este alegorie...
Haideţi, prieteni, să-l cunoaştem, în sfârşit...
Întru sfârşit...
"comunicare. ortografie.ro", 2011- GALAŢI, rezultate
Rezultatele la concursul "comunicare.ortografie.ro"
"comunicare.ortografie.ro", 2011, GALAŢI - REZULTATE
Concursul Micul Matematician. Rezultate - 2011, GalaţI
Publicăm rezultatele după contestaţii, MM - 2011.
REZULTATE FINALE MICUL MATEMATICIAN 2011, GALATI
Concursul Micul Matematician
Pentru cei ce ne-au solicitat rezultatele: noi vom publica rezultatele din judeţul Galaţi.
Pentru alte întrebări, vom răspunde fiecăruia pe e-mail.
Micul Matematician - 2011
Mai mulţi vizitatori ai site-ului sunt interesaţi de subiectele şi baremele concursului MM - 2011. Le voi posta pe site, poate în seara asta, într-o arhivă.
Despre alte aspecte, comentarii referitoare la subiecte, bareme, variante de rezolvare, rezultate - pe parcurs.
Pe 15 aprilie e proba "soră" a lui MM, "comunicare.ortografie.ro".
Succes!